Tag Archive: Negresti Oas


Nu am crezut ca exista pe lumea asta o casuta atat de frumoasa, casuta ideala. O cabana micuta, ascunsa de ochii indiscreti, adanc in inima padurii. Acolo unde ajungi doar trecand poduri de lemn, sarind garduri uitate de vreme, strabatand campuri verzi, intinse, intrerupte de vai adanci. Ca in povestile copilariei… O cabana simpla din lemn; in fata ei, un lac pe marginea caruia sta un scaun de plastic abandonat la umbra unui copac, parca lasat pentru momentele de visare. Si un leagan prins de ramurile a doi copaci puternici asteptand o Ileana Cosanzeana si un Fat Frumos. In spate… o rapa.

Locul ideal pentru a-ti face prieteni, pentru a glumi in jurul unui foc, pentru a te da in leagan… Pentru a te gandi. Si a te juca. In ciuda faptului ca nu mai esti copilul de altadata. 😛

Fana, Robert, Maria, si eu… si tot ce a mai ramas in urma serii precedente. Bucurie, liniste, doua pulovere groase, cenusa. Ignoram gunoaiele. Aberam, glumim, radem, povestim, privim cerul, la o tigara, la o bere, la un carnat rece uitat pe fundul castronului – caci, de… nu suntem atat de eco pe cat e necesar in lumea de azi. Inventam Chuck Norris-ul Romaniei, facem plaja imbracati si poze mai mult sau mai putin indiscrete unei lacuste pe jumatate moarta, ne legam de picioare cu sireturile si ne tinem fericiti in brate. Ca niste copii prostuti, fara ganduri de a se intoarce la societate. Nu am pleca nici in ruptul capului. Este unul din momentele in care nu ai da drumul. Unul din momentele de fericire absoluta care iti ramane in suflet o eternitate. Cu cei mai dragi prieteni. 😉

Restul pozelor aici: “Photo shooting” la cabana

La stele

Ies pe terasa. E putin racoare, insa privelistea merita orice sacrificiu. Marea de copaci inconjoara casa precum un cornet de inghetata. Deasupra… stele. Multe, mici, mari, mai mult sau mai putin ingramadite in imensitatea cerului. Ma simt cumva parca intr-un roman scris de Teodoreanu. Ma asez pe patura. Sub ea, se misca doua placi de gresie. Le ignor si continui sa imi caut o pozitie cat mai lejera uitand de frig, uitand de ora, lasandu-ma cuprinsa de liniste.

Maria sta intinsa langa mine. Soarbe incet din paharul de vin rosu si din cand in cand mai pufaie din tigara. Parul ei lung si ondulat imi ajunge la umar. Mai, mai ca o invidiez. Imi intorc privirea catre stele. Caut printre ele OZN-uri, cum faceam in copilarie cu mami. Nimic nu misca. Poate sunt si ele in vacanta…

A mai cazut o stea. A sasea… Care ar putea fi a sasea dorinta?” se uita spre mine ganditoare. “Stiu, stiu… sa ma uit candva cu un baiat la stele. Ne-am tine de mana… Si poate l-as si tzuca. Si poate si mai multe.” Incepe sa rada zgomotos. Imi completeaza starea de bine, de voie buna.

Ii ascult rasetul si parca, pentru o clipa, ma teleportez in trecut. Fix acum un an. Stateam ghemuita, cu picioarele sub mine, pe scaunul masinii si il tineam de mana. Ne uitam la stele, intr-o parcare aproape goala. Nu conta ca parbrizul era un pic murdar sau ca stalpul de lumina se intersecta cu nesimtire cu stelele noastre…

Happy incepe sa latre. Ma intorc la Maria si la patura asezata pe cele doua placi de gresie care se misca. Si la stele. Ce noapte magica.