Tag Archive: magie pura


De multe ori, noi, femeile, ne imaginam barbatul ideal. Il schitam in minte, cu mai mult sau mai putin talent la desen: cum ar trebui sa arate, cum ar trebui sa se imbrace, cum ar trebui sa vorbeasca; daca se poate, sa fie cel mai amuzant, cel mai inteligent, cel mai… Il tragem de un fir de par sa il facem mai inalt, ii coloram parul cu un creion invizibil si ii stergem cosurile cu o gume lipsita de materialitate. Ne gandim la toate. (Unii dintre ei tot la toate se gandesc – dar asta e un alt subiect :D). Problema NOASTRA de baza e ca mai niciodata nu portretizam femeia ideala… Si nu ma refer la femeia ideala din capul LOR, sau la femeia ideala aia cu care ne batem noi si ne tragem de par si ne lasam urme de gheare pe fata pentru ca nu suntem sigure si increzatoare in propriile forte. Nu, nici gand. Ma refer la femeia ideala din interiorul nostru. Cea pe care ne-o dorim noi de la noi. Dar suntem atat de preocupate sa il gasim pe EL, incat uitam ca ea exista.

Dupa o relatie minunata, de foarte multi ani, dar care isi atinsese limitele (prin prisma interdepentei exacerbate), doua mari iubiri (a se traduce “neimplinite”) si, ca punct culminant, o agatare disperata de inspaimantatoarea fraza “nu vreau sa raman singura”, dupa ani de stabilitate si dupa luni de extrema fericire si, in aceeasi masura, extrema depresie, am renuntat sa mai caut cu salbaticie barbatul ideal. Si am inceput cautarea femeii din mine.

“patru picioare bine infipte in pamant pentru echilibru, capacitatea de a gandi mai putin cu capul si de a simti mai mult cu inima…”

Am experimentat tot ce mi-am interzis 25 de ani, pentru ca refuzam sa cred ca exista. Sau poate pentru ca nu ma interesau. De la sentimente stranii la experiente “transcedentale”. Le-am lasat la o parte pe robotica nedespartita de calculator, pe studenta stresata de proiectele de la facultate si pe disperata care nu putea trai fara un barbat langa ea si mi-am luat cateva luni… de placere pura.

Am incercat rochii rosii (lungi, medii, scurte), unghii colorate, de la verde la portocaliu, bratari de piele si bijuterii amuzante din fimo. Cursuri peste cursuri de autodezvoltare, filosofie sau business. Am deschis dupa multa, multa vreme o carte si nu m-am mai putut opri din citit. Am inceput sa imi arunc banii pe carti din ce in ce mai neobisnuite in cautarea unor explicatii. Si, desi suna ciudat, acum rasfoiesc Atlasul Universului. 😛 Cheltuielile au continuat la bucatarie. Mi-am luat un aragaz nou, masina de paine, storcatoare de fructe si am invatat sa gatesc. Am aflat chiar si unde este localizata piata. Dupa ce am trecut hotarata la vegetarianism. Si nu pentru ca mi-e mila “de puiul de la pachet de pe raftul de la mall-ul de la marginea orasului care vine de la taiat de la abatorul de la”… (desi suna trist, pentru mine, puiul ala de gaina s-a nascut la pachet). Ci pentru ca, fizic, ma simt mai usoara. Au disparut crizele de fiere si durerile de stomac. In plus, am descoperit alimente care nici nu stiam ca pot exista la mine in farfurie, ca brocoli sau gulie. Am cumparat condimente peste condimente sa pot testa arome si gusturi. Am completat noul stil de a ma hrani cu gimnastica zilnica sau cel putin o ora de mers pe jos. Si am facut pasul urias de a intra intr-o biserica intrebandu-ma daca Dumnezeu exista… raspunsul ramane la latitudinea fiecareia/fiecaruia. Eu simt ca exista iubire, liniste si impacare. Mi-am regasit familia si mi-am reales prietenii, sau ei si-au reconsiderat atitudinile fata de mine apropiindu-se sau, dimpotriva, departandu-se. Si, oricum ar fi fost, asa a trebuit sa fie.

Nu stiu ce cauta restul. Dar femeia ideala pe care o caut, si am o viata intreaga la dispozitie pentru asta.. exprima putere, curaj, sinceritate, frumusete, sexualitate, siguranta pentru sine si pentru ceilalti, este zambitoare, increzatoare, interesata de tot ce se intampla in jur si de sursa intamplarilor. Dar mai ales… calma. In echilibru. Femeia care are sentimente pentru ceilalti, dar care nu se uita pe sine. Care nu se indragosteste, ci iubeste. Din toata inima. Care se implineste si il ajuta pe cel iubit sa isi indeplineasca ceea ce viseaza, sa isi atinga potentialul. Nu pentru ca o tiganca batrana a citit in zatul de la cafea ca asa trebuie. Nu pentru ca lumea isi da cu parerea ce e bine sau rau, dupa propria lor viziune, ca o imagine reflectata intr-o oglinda sparta. Sper sa o cuceresc vreodata… Si ultimele luni mi-au dovedit ca pot! Toate putem. 😛

Pentru matrimoniale: Caut barbat… puternic! Si atat. 😉

Daca ai fi un copac in plina toamna eu as fi frunza care nu se desprinde, daca tu ai fi rasaritul as trai numai sa te vad cum apari pe cer, daca ai fi nisip pe malul marii te-as ridica in maini si ti-as da drumul in vant sa zbori liber, daca as crede in mine as putea sa cred in tine…

Dar esti o poveste. Noi suntem o poveste. Fara cuvinte, fara timp.

If you’re a cowboy I would trail you,
If you’re a piece of wood I’d nail you to the floor.
If you’re a sailboat I would sail you to the shore.
If you’re a river I would swim you,
If you’re a house I would live in you all my days.
If you’re a preacher I’d begin to change my ways.

Sometimes I believe in fate,
But the chances we create,
Always seem to ring more true.
You took a chance on loving me,
I took a chance on loving you.

If I was in jail I know you’d spring me
If I was a telephone you’d ring me all day long
If was in pain I know you’d sing me soothing songs.

Sometimes I believe in fate,
But the chances we create,
Always seem to ring more true.
You took a chance on loving me,
I took a chance on loving you.

If I was hungry you would feed me
If I was in darkness you would lead me to the light
If I was a book I know you’d read me every night

If you’re a cowboy I would trail you,
If you’re a piece of wood I’d nail you to the floor.
If you’re a sailboat I would sail you to the shore.
If you’re a sailboat I would sail you to the shore

Katie Melua – If You Were A Sailboat

  • Pentru ca vine primavara… cel putin aparent. 😛
  • Pentru ca sunt indragostita de caldura soarelui, da familia mea, de prietenii mei, de oamenii minunati pe care i-am cunoscut in ultima vreme, de orasul in care stau…
  • Pentru ca am vazut doi batranei care iesisera la plimbare. Ea se sprijinea usurel de bratul lui, iar mana lui de un baston. Dar atat de fericiti si cu fetele pline de lumina. Admirabil.
  • Pentru ca am ras cu un bebe stirb care se ascundea timid dupa mamica lui. Si mi-am adus aminte ce frumos este sa fii copil.
  • Pentru ca am primit cadou o carte magica pe care oriunde ai deschide-o are raspunsul potrivit la momentul potrivit.
  • Pentru ca am sansa sa fac in viata asta ceea ce imi doresc, ce ma face fericita. Mai ales sa cunosc persoane optimiste si interesate de acelasi domeniu ca si mine… Abia astept workshop-ul Mindset Design for Business.
  • Pentru ca, in sfarsit, am capatat curajul si vointa de a lucra la diploma, precum si increderea ca va iesi ceva care sa imi placa.
  • Pentru ca viata nu inceteaza sa ma uimeasca….

    Se spune ca un om extrem de bogat a hotarat sa isi petreaca un weekend impreuna cu copilul sau undeva la tara, in casa unor oameni foarte saraci, pentru a-i arata acestuia ce inseamna un trai plin de lipsuri.

    La intoarcere, tatal a dorit sa afle ce parere are baiatul despre scurta lor calatorie. “Ai observat cat de saraci sunt?” Intrebare la care acesta a raspuns: “Da, am observat.”

    “Ei si atunci ce lectie ai invatat?”

    “Lectia? Ca noi avem un caine, ei au patru… Noi avem o fantana in curte, ei… un rau fara de sfarsit. Si mai avem si lampi solare… ei au stelele! Iar gradina noastra, intr-adevar, se intinde cat vezi cu ochii, pana la marginile proprietatii. Dar ei au tot orizontul in spatele casei lor… Iti multumesc tata… Mi-ai aratat cat de saraci suntem.”

    Totul depinde de lentila pe care ne-am ales-o pentru a privi viata prin ea… 😉

    Titirezul

    Jucariile copilariei… titirezul si yo-yo. Primitive. Din lemn. Uneori –  yo-yo acoperit cu poleiala. Cu yo-yo incurcam mereu sforile, elasticele. Nici macar unul nu reusea sa supravietuiasca mai mult de cateva ore. Am incercat si titirez dupa titirez. Pe asfaltul din curte. Toate se invarteau mult prea putin. Dar asa cum erau… aproape inutilizabile, ma faceau fericita.

    Astazi am gasit pe birou un titirez. L-am invartit si l-am invartit. La un moment dat, vreme de 2 minute nu s-a oprit deloc. Cerculetele colorate pictate pe el se combinau in vertij. Zambeam. Eram fericita. Cu barbia sprijinita pe marginea biroului nu puteam sa  nu il privesc.  Ma pierdusem. Nu in amintiri. Ci in prezent. Se rotea. Era el insusi fericit in libertatea uimitoare pe care o capatase. O bucata de lemn. Era titirezul ideal. La mine in casa. Cumparat intr-un moment de nostalgie. Si inca neincercat. Dupa atatia ani.

    Inainte de a obosi si a cadea, a atins perfectiunea. Aproape nu iti dadeai seama ca inca se roteste. Era ca si cum statea drept din inertie. Gravitatia isi pierduse orice valoare. Minunat.