Tag Archive: despre fericire


Carpe diem

Ne amagim zilnic cu iluzia ca vom trai pentru totdeauna. Vedem in jurul nostru copaci care cad in furtuna, case care se darama la cutremure, haine care se desira de la atata purtat, carti care se ingalbenesc, materie care se transforma constant. Insa ne privim in oglinda si refuzam sa credem ca si noi avem un sfarsit, ca drumul nu e asa lung precum pare.

Ne petrecem timpul si ne chibzuim banii ca si cand vom fi aici mereu. In loc sa fabricam sanatate si sa ne bucuram ca ne-am trezit inca o data, ne ignoram starile fizice si ne hranim cu tristeti si neajunsuri. Ne cumparam lucruri stralucitoare, impresionante, ca si cand ar merita cheltuiala si “stresul de a te atasa de ele”. Amanam “calatoria vietii” de la un an la altul, pentru ca mereu presupunem ca va fi si anul urmator timp…

Aruncam cu cuvinte la orice ora, in orice minut. Insa nu le spunem niciodata celor dragi cat de mult ii iubim. Pentru ca putem face asta si maine. Oare?

Si ne e teama… Da, chiar ne e teama. Atat de teama! Sa recunoastem ce simtim. Sa tinem de mana persoana pe care ne-am dori sa o tinem, sa mancam mancarea pe care am dori sa o mancam, sa mai fim copii, sa alegem ceea ce ne face cu adevarat fericiti. Ne e teama de noi si de ceilalti. Ca vom dezamagi si vom fi dezamagiti. Nu avem capacitatea de a alege si de a fi corecti – incepand cu noi insine. Pentru ca ne e frica de urmari, de societate, de prejudecati. Gasim motive de frica in orice. Ne complacem in situatii critice si joburi mizerabile de teama de a face pasul, de a urca o treapta, de a deschide o usa. Ne e teama sa visam, sa ne dorim si, uneori, sa acceptam.Nu ne ridicam indeajuns si nu ajungem destul de departe pentru ca suntem ingrijorati de caderi si regres, uitand sau niciodata dandu-ne seama ca “e mai bine sa esuezi intr-un mod extraordinar incercand sa atingi stelele decat sa reusesti cu nota 10 facand ceva ce niciodata nu ti-ai dorit”.

Uitam ca viata e o calatorie cu statii in care ar trebui sa coboram, sa exploram, sa ne bucuram, sa invatam. Pur si simplu, trecem adormiti. Si cand deschidem ochii usor, inca amortiti de somn, ne vedem la statia finala. Si constatam ca am pierdut toata distractia.

“Viata e prea scurta ca sa iti doresti sa o traiasca altcineva in locul tau…”

pentru Lili, oriunde ai fi – inspirat de David duChemin

What happens in Vegas stays in Vegas. O fraza care m-a trimis cu gandul la “tocmai ceea ce s-a intamplat”.

Ce se intampla azi, bun sau rau, magic sau demonic, ajunge inevitabil in clipa in care se intampla… ieri. Desi traim un prezent continuu, pastram mereu secretul a 24 de ore trecute. Prin urmare, ce se intampla in trecut, ramane in trecut. Fara sperante, fara ganduri de revenire asupra unor emotii depasite, sentimente, chiar si tristeti – o “aspiratie” care isi gaseste certitudinea in a putea sa te bucuri de ce a fost fara a te gandi ce va urma. Fiind multumit de bucurii si resemnat de pierderi, gata pregatit pentru ceea ce urmeaza cu inima deschisa.

Unii s-ar intreba cum poti sa ajungi sa iti renegi sufletul si gandurile? Nu e renegare… Ci doar o detasare de “tot ce a fost” si adeseori pretabil pentru “nu va mai urma” – o actiune, un proiect, un gand, o interactiune, un sentiment, absolut orice in masura in care depinde mai mult de ceilalti si nu de tine insuti. De cele mai multe ori subordonat controlului unei minti haotice. O scuza buna pentru a nu fi dezamagit. Agatandu-ne de cele mai subrede crengi, alunecand si lovindu-ne repetat, cu unghiile rupte si mainile obosite, ajungem sa ne intrebam care este rostul in a incerca din nou si din nou sa ajungem in varful copacului. Raspunsul gresit ar fi sa ne dam batuti. Pentru ca fiecare lucru care se intampla nu ne coboara, ci ne modeleaza corpul, sufletul. Chiar daca acolo sus nu e nimic cu adevarat… ne formam.

Poate, un pic, increderea in sentimentele sincere e pe cale de a se stinge – pentru ca in societate nu se mai fac diferente clare intre a ne placea de cineva, a ne indragosti de cineva sau a iubi pe cineva. Fara a o invinui. La mine cel putin, “past is past” vine din incercare de nu a pierde speranta ca in oameni exista totusi ceva extrem de bun, de a acorda totusi incredere celor ce ne strabat viata, chiar si numai pe termen scurt. Doar pe ziua de azi, pe clipa asta. Nu ma consider incapabila de a simti sentimente reale. Ci de a le simti atunci cand trebuie, treptat, echilibrat, uneori de la departare, mai ales atunci cand increderea pe termen scurt a expirat. Pe termen lung ar insemna sa sper ca “poate acum, poate maine, poate…”.  De ce sa nu traiesc ce este exact acum? De ce sa nu traiesc maine… ce va fi maine? Fara asteptari.

In ultima zi  a anului. La anul care a trecut. La toti anii de pana acum. Care pentru prima data simt ca nu s-au scurs degeaba, dar mult prea incet. Am trait mult si multe, dar nu la cota la care ar fi trebuit. Nu la intensitatea la care sentimentele si actiunile mele se pot ridica.

Pot spune ca sunt fericita. Interior si exterior. Multumita de mine… nu neaparat de realizarile mele de pana acum, ci de cele ce stiu ca vor urma. De drumurile care mi se deschid. Catre ceea ce imi place sa fac. Sau mi-ar placea sa fac. Oamenii pe care viata mi-i scoate in cale imi dau sanse la care nici nu ma asteptam. Pentru ca eu la randul meu sa pot da sanse. Pentru ca usor, usor m-am ridicat din groapa in care cazusem. Am reusit sa ma ajut pe mine si nu numai. Ma voi ajuta in continuare pe mine… si nu numai. Ma simt impacata cu mine. Cu lumea. Gata de a trai tot ce pot trai. Fara a ma intreba: “De ce?”.

Despre amintiri

E ciudat cum unii oameni raman impregnati in lucrurile din jur… intr-o paturica, intr-o statueta. Cum clipe trecute se proiecteaza in prezent prin cele mai insignifiante obiecte. Ca si cum nu ar fi trecut niciodata. Nimeni nu poate lua cu sine trairile frumoase fara sa le si lase in urma, oricat de departe ar fi.

Experienta platoului

Avem tendinta de a ne grabi, de a ne agata cu toate fortele de orice pentru a ajunge acolo, SUS. Rapid. Fara sa ne gandim ca si caderea va fi la fel de rapida. Ne lipseste rabdarea, toleranta. Ajungem sa atingem culmi brusc, neasteptat si apoi le pierdem. 😉 Nu ne dam seama ca odata gasit echilibrul, culmea ramane a noastra. Insa concluzia mea este ca pentru a pierde un ego… trebuie sa ti-l dezvolti mai intai.

Dincolo de nimicul evident

Indiferent de cat de rau ne este cateodata trebuie sa stim ca situatia, oricare ar fi ea, desi pare critica, nu este niciodata prea serioasa. Undeva acolo ne asteapta un sfarsit. Inevitabil. Si drumul catre el trebuie sa fie cat mai plin de trairi, cu riscul de a ne lovi, de a suferi pentru ca mai apoi sa radem, sa ne bucuram. O viata care nu este traita din plin pare echivalenta cu o viata care nu este traita deloc.

De-a lungul intregii vieti trebuie sa continui sa inveti sa traiesti...” (Seneca)

Si nu numai.  🙂

Se spune ca foametea intrase in padure. Si leul, in mare incurcatura, incercand sa salveze padurea, il cheama pe urs. “Uite, ursule, o lista cu animale care ar trebui sa moara. Tu iei lista si faci ceea ce crezi de cuviinta ca trebuie facut.”

Ursul intristat ia lista. Pe drum se intalneste cu lupul.

“Ce e, ursule, ce ai?”.

“Pai, sa vezi, leul a hotarat ca unele animale trebuie sa moara. Si tu esti pe lista. Din pacate, trebuie sa te omor.” “O, nu… lasa-ma macar sa imi iau la revedere de la familie, prieteni…” Se duce lupul, isi ia la revedere de la cei dragi, se intoarce la urs si ursul il arunca in prapastie.

Apare si vulpea vesela.

“De unde fata asta asa trista, ursule?”

“Tocmai l-am omorat pe lup. Leul a hotarat ca pe vremurile astea grele unele animale trebuie sa moara pentru a salva padurea. Si urmeaza sa mori si tu.” Vulpea supusa se duce acasa, da vestea cea trista, isi ia ramas bun si se intoarce la urs care o arunca si pe ea in prapastie.

Pe drumul lui, ursul se intalneste si cu iepurasul… Ii istoriseste intreaga intamplare si cu lacrimi in ochi ii da vestea cea rea.

“Daca ma uit bine si tu esti pe lista…”

“Aoleo! Vai de mine! Si nu poti sa ma stergi?”

“Ba da…” raspunde ursul.

Pentru ca in cateva ore plec si voi fi mai rar pe internet sau la telefon… vreau sa va urez SARBATORI FERICITE alaturi de cei dragi si un Mos Craciun cu nasul rosu de frig, dar vesel si cu sacul plin de cadouri. Iar pentru noul an – cat mai mult curaj, asa cum a avut iepurasul. Curaj si intelepciune. Daca exista curaj si intelepciune exista sanatate sau speranta ca se poate obtine. Daca exista curaj, incercand marea cu degetul, se poate implini orice dorinta, ne putem dovedi noua cat de capabili suntem in viata, la munca, la scoala. Curajul ne da puterea sa gandim mai mult cu inima si sa acceptam ceea ce refuzam sa acceptam pentru ca suntem prea orbi si, culmea, ne place sa fim orbi. Intotdeauna ce pare departe sau de neatins, daca avem curaj sa vedem, sa simtim, sa auzim, ne vom da seama ca e mult, mult mai aproape.

Nimic nu dureaza o eternitate: de la sentimente si ganduri la palpabil, obiecte si oameni. Dar dureaza indeajuns. Daca avem curaj pentru a accepta asta si curajul de a ierta, de a infrunta, de a nu renunta, fara a ne gandi constant la sfarsituri in loc de inceputuri, putem fi fericiti atat cat dureaza, putemi sa ne bucuram de perioada in care dureaza. De fiecare data, de fiecare lucru, de fiecare emotie, de fiecare om din viata noastra. In fiecare clipa. In plus, se zice ca: “ce e al tau e pus deoparte”.

Incepe un an frumos. 🙂

Si eu pe tine!!! 😛