Tag Archive: despre fericire


Pentru ca fericirea sta in tot ceea ce e simplu si natural, in suflet si respectul pentru suflet, nu in iubirea pentru o persoana, ci in iubirea pentru valori si viata… Pentru ca a admira ceva frumos nu este egal cu a a intinde mana si a atinge, pentru ca iubi nu este egal cu a ne satisface dorintele instinctiv, pentru ca un cineva acolo sus ne iubeste nu pentru cat de bine stiu mainile noastre sa dezbrace un corp, ci pentru cat de puternice sunt cand tragem pe cineva afara din groapa. Si cand suntem trasi din groapa la randul nostru uneori e bine sa stim ce e o mare diferenta intre bunavointa si implicarea sufleteasca. Fugim dupa iluzii si ne pierdem… crezand ca e palpitant si ca e o mare aventura… Dar de fapt e doar o minciuna aparent vesela care ne trage trist inapoi si ne indeparteaza de ceea ce merita cu adevarat trait din plin. Singurul adevar e cand privesti in ochii cuiva si te regasesti. Si sti ca te vei regasi si maine. La fel de sincer. Si apreciezi. Si atat.

De multe ori, noi, femeile, ne imaginam barbatul ideal. Il schitam in minte, cu mai mult sau mai putin talent la desen: cum ar trebui sa arate, cum ar trebui sa se imbrace, cum ar trebui sa vorbeasca; daca se poate, sa fie cel mai amuzant, cel mai inteligent, cel mai… Il tragem de un fir de par sa il facem mai inalt, ii coloram parul cu un creion invizibil si ii stergem cosurile cu o gume lipsita de materialitate. Ne gandim la toate. (Unii dintre ei tot la toate se gandesc – dar asta e un alt subiect :D). Problema NOASTRA de baza e ca mai niciodata nu portretizam femeia ideala… Si nu ma refer la femeia ideala din capul LOR, sau la femeia ideala aia cu care ne batem noi si ne tragem de par si ne lasam urme de gheare pe fata pentru ca nu suntem sigure si increzatoare in propriile forte. Nu, nici gand. Ma refer la femeia ideala din interiorul nostru. Cea pe care ne-o dorim noi de la noi. Dar suntem atat de preocupate sa il gasim pe EL, incat uitam ca ea exista.

Dupa o relatie minunata, de foarte multi ani, dar care isi atinsese limitele (prin prisma interdepentei exacerbate), doua mari iubiri (a se traduce “neimplinite”) si, ca punct culminant, o agatare disperata de inspaimantatoarea fraza “nu vreau sa raman singura”, dupa ani de stabilitate si dupa luni de extrema fericire si, in aceeasi masura, extrema depresie, am renuntat sa mai caut cu salbaticie barbatul ideal. Si am inceput cautarea femeii din mine.

“patru picioare bine infipte in pamant pentru echilibru, capacitatea de a gandi mai putin cu capul si de a simti mai mult cu inima…”

Am experimentat tot ce mi-am interzis 25 de ani, pentru ca refuzam sa cred ca exista. Sau poate pentru ca nu ma interesau. De la sentimente stranii la experiente “transcedentale”. Le-am lasat la o parte pe robotica nedespartita de calculator, pe studenta stresata de proiectele de la facultate si pe disperata care nu putea trai fara un barbat langa ea si mi-am luat cateva luni… de placere pura.

Am incercat rochii rosii (lungi, medii, scurte), unghii colorate, de la verde la portocaliu, bratari de piele si bijuterii amuzante din fimo. Cursuri peste cursuri de autodezvoltare, filosofie sau business. Am deschis dupa multa, multa vreme o carte si nu m-am mai putut opri din citit. Am inceput sa imi arunc banii pe carti din ce in ce mai neobisnuite in cautarea unor explicatii. Si, desi suna ciudat, acum rasfoiesc Atlasul Universului. 😛 Cheltuielile au continuat la bucatarie. Mi-am luat un aragaz nou, masina de paine, storcatoare de fructe si am invatat sa gatesc. Am aflat chiar si unde este localizata piata. Dupa ce am trecut hotarata la vegetarianism. Si nu pentru ca mi-e mila “de puiul de la pachet de pe raftul de la mall-ul de la marginea orasului care vine de la taiat de la abatorul de la”… (desi suna trist, pentru mine, puiul ala de gaina s-a nascut la pachet). Ci pentru ca, fizic, ma simt mai usoara. Au disparut crizele de fiere si durerile de stomac. In plus, am descoperit alimente care nici nu stiam ca pot exista la mine in farfurie, ca brocoli sau gulie. Am cumparat condimente peste condimente sa pot testa arome si gusturi. Am completat noul stil de a ma hrani cu gimnastica zilnica sau cel putin o ora de mers pe jos. Si am facut pasul urias de a intra intr-o biserica intrebandu-ma daca Dumnezeu exista… raspunsul ramane la latitudinea fiecareia/fiecaruia. Eu simt ca exista iubire, liniste si impacare. Mi-am regasit familia si mi-am reales prietenii, sau ei si-au reconsiderat atitudinile fata de mine apropiindu-se sau, dimpotriva, departandu-se. Si, oricum ar fi fost, asa a trebuit sa fie.

Nu stiu ce cauta restul. Dar femeia ideala pe care o caut, si am o viata intreaga la dispozitie pentru asta.. exprima putere, curaj, sinceritate, frumusete, sexualitate, siguranta pentru sine si pentru ceilalti, este zambitoare, increzatoare, interesata de tot ce se intampla in jur si de sursa intamplarilor. Dar mai ales… calma. In echilibru. Femeia care are sentimente pentru ceilalti, dar care nu se uita pe sine. Care nu se indragosteste, ci iubeste. Din toata inima. Care se implineste si il ajuta pe cel iubit sa isi indeplineasca ceea ce viseaza, sa isi atinga potentialul. Nu pentru ca o tiganca batrana a citit in zatul de la cafea ca asa trebuie. Nu pentru ca lumea isi da cu parerea ce e bine sau rau, dupa propria lor viziune, ca o imagine reflectata intr-o oglinda sparta. Sper sa o cuceresc vreodata… Si ultimele luni mi-au dovedit ca pot! Toate putem. 😛

Pentru matrimoniale: Caut barbat… puternic! Si atat. 😉

si plina de mister…

To the sweetest spirit,
To the dreamer heart…

Earth teach me to forget myself as melted snow forgets its life.
Earth teach me resignation as the leaves which die in the fall.
Earth teach me courage as the tree which stands all alone.
Earth teach me regeneration as the seed which rises in the spring.

William Alexander

_________

Pentru prima data, dupa multi ani, vremea nu m-a incurajat sa ies din casa de 1 martie. M-am trezit insa zambind. Si daruind zambete. Si cate o bucatica din suflet cui si-a dorit.

Am impartasit trairi si credinte profunde. Am ras. Am primit floricele, poze cu floricele, am revazut niste floricele presate primite acum 2 ani. Mi s-au facut urari de iubire, fericire si bani. Mi s-au daruit pupicuri din inima si ganduri din inima.

Mi-a fost oferit ajutor la proiectul de diploma. Mi-am cautat bilet de avion pentru Roma. Am dat some feedback cu o pizza delicioasa. Si, cel mai frumos, am vandut tricouri si sepcute cu un martisor adorabil pe ele… :))

A fost o zi plina. That’s the spirit!!! 😛

  • Pentru ca vine primavara… cel putin aparent. 😛
  • Pentru ca sunt indragostita de caldura soarelui, da familia mea, de prietenii mei, de oamenii minunati pe care i-am cunoscut in ultima vreme, de orasul in care stau…
  • Pentru ca am vazut doi batranei care iesisera la plimbare. Ea se sprijinea usurel de bratul lui, iar mana lui de un baston. Dar atat de fericiti si cu fetele pline de lumina. Admirabil.
  • Pentru ca am ras cu un bebe stirb care se ascundea timid dupa mamica lui. Si mi-am adus aminte ce frumos este sa fii copil.
  • Pentru ca am primit cadou o carte magica pe care oriunde ai deschide-o are raspunsul potrivit la momentul potrivit.
  • Pentru ca am sansa sa fac in viata asta ceea ce imi doresc, ce ma face fericita. Mai ales sa cunosc persoane optimiste si interesate de acelasi domeniu ca si mine… Abia astept workshop-ul Mindset Design for Business.
  • Pentru ca, in sfarsit, am capatat curajul si vointa de a lucra la diploma, precum si increderea ca va iesi ceva care sa imi placa.
  • Pentru ca viata nu inceteaza sa ma uimeasca….

    De vreo doua zile a dat caldura. Se apropie primavara… Pe la colturi stau tiganusii cu buchete de ghiocei, soarele arunca o lumina placuta, minunata peste copacii goi. Te invoreaza. Iti da chef de viata. Asa ca este imposibil ca ideea unei plimbari sa nu iti surada… mai ales cand privesti din casa spre afara. Cobori, iesi in strada, inchizi ochii si soarele te umple de energie. Pentru ca atunci cand te pregatesti sa mergi pe jos prin Bucuresti chiar ai nevoie. De energie si curaj.

    Faci un pas, doi… Pana te lovesti de ele: cablurile cu vointa proprie, razlete, care atarna de te miri unde, mai, mai, sa te spanzure sau gata sa iti faca parul maciuca. Ce atatia stilisti, ce atata coafor! Ne face freza primaria. Pe gratis.

    Iar povestea continua. Gheata cade de pe acoperisuri fara mila, trotuarele necuratate, pline de balti, mizerie si gropi cat cuprinde… unele uitate de timp, altele uitate de cei de la gaze, insa inconjurate discret de o fundita galbena. Ai zice “Slava Domnului ca exista carosabil”… insa nicio sansa – nici macar cand esti pe trecerea de pietoni si ai verde; multumiri soferilor care ignora semaforul.

    Si cum Bucurestiul este, din nefericire, si populat de anumite specii, inevitabil se aude din cand in cand cate un comentariu, de cele mai multe ori specific batranelului de mahala prin care “politicos”, la persoana a doua plural, iti lauda, in felul lui inconfundabil, asa-zisele picioare. Buna dispozitie nu poate sa dispara totusi asa usor… Inca vreo cativa pasi.

    “Iubire, sa imi faci o ciorba pt cand ajung acasa. HAC!” si sticla ii atarna, plictisita ce-i drept, intr-o mana. Imi bag castile in urechi si trec mai departe amuzata de situatie… Si preintampinandu-le cu un nonsalant “asta este…” pe toate care ii vor urma.

    Pentru ca totusi e pacat sa nu te bucuri de asa o vreme frumoasa si de un oras care vibreaza, care se zbate sa iasa din namol… Un sfat? Cine nu are haine de tavaleala, mp3 player, ochelari de soare, curaj si nervi tari, sa isi faca rost…