Inapoi de la munca sau de la momente fericite, numai ale mele… Si apoi, ale tuturor celorlalti. Un workshop de restaurare care mi-a redeschis cheful de viata.

Uitasem ce inseamna sa muncesti neconditionat, cu bucurie, pentru o cauza comuna, precum uitasem cum este a oferi neconditionat… caldura sufleteasca si intelegere, si, in acelasi fel, a le primi. Am simtit azi, cand dadeam caramizi din mana in mana pentru a le aseza in gramada. Uitasem ce este tandretea, un cuvant bun si calm, o dorinta de a intelege nevoile celuilalt. Cinci zile minunate in care am ras cu el, am tinut de mana, am vorbit ore in sir, fara a tine cont de ce va urma. Am impartit acelasi cort, acelasi frig, aceeasi farfurie de mancare (furculite erau destule ;)), aceeasi cutie de bere, acelasi praf de caramida, acelasi ravelin, acelasi cer plin de stele in aceeasi cetate medievala. Uitasem cum e sa porti o discutie la un alt nivel si cum este sa te trezesti dimineata cu cineva strangandu-te linistit in brate, complet dezinteresat.

Il stiu de cinci ani cel putin si, pentru prima data, il observ ca un pic mai mult decat un simplu coleg.  Prima data cand incerc sa il descopar.  Am plecat cu el si ei. M-am intors eu.

A plouat ore in sir – tuna, fulgera, picura peste tot in cort. Si culmea, eram, pentru prima data, intr-un cort… Si singura. La inceput am simtit teama. L-as fi chemat, insa as fi parut lasa si prostuta. Am incercat sa dorm, dar nu am reusit. Intr-un tarziu, a venit. S-a asezat in sacul lui de dormit. Ploaia nu ne lasa sa atipim. Am inceput sa vorbim si inevitabil sa ne simtim aproape. A fost indeajuns sa imi ia mana in mana lui si sa ma stranga in brate ca sa oprim ploaia care ne inunda cortul. Am ascultat-o pana s-a oprit. Pana la ultima picatura. Am simtit o putere incredibila de a schimba viata, propria-mi viata. Chiar daca mi-am dorit nespus sa il ajut pe el sa gaseasca o cale, in fiecare clipa, fara sa imi dau seama, mi-am dorit sa imi pot gasi eu propria cale.

Nu stiu ce va urma, nu stiu ce sau cand a inceput pentru ca s-a si terminat indeajuns de repede cat sa nu imi dau seama, nu stiu precis ce ne-a legat, leaga sau va lega… insa  a fost minunat. Aproape magic. Cineva mi-a spus ca parem a fi impreuna de o viata. Nu suntem impreuna si probabil nu vom fi, este ceva total diferit. In sensul cel mai frumos pe care il cunosc. E un sentiment straniu pentru omul cel mai straniu pe care il stiu, cu un suflet imens si o minte deosebit  de complexa.

M-a eliberat… 🙂