Category: Strict secret


Dor de…

Viata nu este ce ai trait, ci ce รฎti amintesti ca ai trait si cum ti-o amintesti pentru a o povesti.” Gabriel Garcia Marquez

Totul e un intreg ciclu. Sau poate doar un bumerang. Oameni apar si dispar din vietile noastre. Si apoi apar din nou pentru ca apoi sa dispara iarasi. Dorul trezeste simturile… Ne-am iubit. Am iubit. Vom muri iubind si fiindu-ne dor. Suntem prea umani uneori…

De multe ori, noi, femeile, ne imaginam barbatul ideal. Il schitam in minte, cu mai mult sau mai putin talent la desen: cum ar trebui sa arate, cum ar trebui sa se imbrace, cum ar trebui sa vorbeasca; daca se poate, sa fie cel mai amuzant, cel mai inteligent, cel mai… Il tragem de un fir de par sa il facem mai inalt, ii coloram parul cu un creion invizibil si ii stergem cosurile cu o gume lipsita de materialitate. Ne gandim la toate. (Unii dintre ei tot la toate se gandesc – dar asta e un alt subiect :D). Problema NOASTRA de baza e ca mai niciodata nu portretizam femeia ideala… Si nu ma refer la femeia ideala din capul LOR, sau la femeia ideala aia cu care ne batem noi si ne tragem de par si ne lasam urme de gheare pe fata pentru ca nu suntem sigure si increzatoare in propriile forte. Nu, nici gand. Ma refer la femeia ideala din interiorul nostru. Cea pe care ne-o dorim noi de la noi. Dar suntem atat de preocupate sa il gasim pe EL, incat uitam ca ea exista.

Dupa o relatie minunata, de foarte multi ani, dar care isi atinsese limitele (prin prisma interdepentei exacerbate), doua mari iubiri (a se traduce “neimplinite”) si, ca punct culminant, o agatare disperata de inspaimantatoarea fraza “nu vreau sa raman singura”, dupa ani de stabilitate si dupa luni de extrema fericire si, in aceeasi masura, extrema depresie, am renuntat sa mai caut cu salbaticie barbatul ideal. Si am inceput cautarea femeii din mine.

“patru picioare bine infipte in pamant pentru echilibru, capacitatea de a gandi mai putin cu capul si de a simti mai mult cu inima…”

Am experimentat tot ce mi-am interzis 25 de ani, pentru ca refuzam sa cred ca exista. Sau poate pentru ca nu ma interesau. De la sentimente stranii la experiente “transcedentale”. Le-am lasat la o parte pe robotica nedespartita de calculator, pe studenta stresata de proiectele de la facultate si pe disperata care nu putea trai fara un barbat langa ea si mi-am luat cateva luni… de placere pura.

Am incercat rochii rosii (lungi, medii, scurte), unghii colorate, de la verde la portocaliu, bratari de piele si bijuterii amuzante din fimo. Cursuri peste cursuri de autodezvoltare, filosofie sau business. Am deschis dupa multa, multa vreme o carte si nu m-am mai putut opri din citit. Am inceput sa imi arunc banii pe carti din ce in ce mai neobisnuite in cautarea unor explicatii. Si, desi suna ciudat, acum rasfoiesc Atlasul Universului. ๐Ÿ˜› Cheltuielile au continuat la bucatarie. Mi-am luat un aragaz nou, masina de paine, storcatoare de fructe si am invatat sa gatesc. Am aflat chiar si unde este localizata piata. Dupa ce am trecut hotarata la vegetarianism. Si nu pentru ca mi-e mila “de puiul de la pachet de pe raftul de la mall-ul de la marginea orasului care vine de la taiat de la abatorul de la”… (desi suna trist, pentru mine, puiul ala de gaina s-a nascut la pachet). Ci pentru ca, fizic, ma simt mai usoara. Au disparut crizele de fiere si durerile de stomac. In plus, am descoperit alimente care nici nu stiam ca pot exista la mine in farfurie, ca brocoli sau gulie. Am cumparat condimente peste condimente sa pot testa arome si gusturi. Am completat noul stil de a ma hrani cu gimnastica zilnica sau cel putin o ora de mers pe jos. Si am facut pasul urias de a intra intr-o biserica intrebandu-ma daca Dumnezeu exista… raspunsul ramane la latitudinea fiecareia/fiecaruia. Eu simt ca exista iubire, liniste si impacare. Mi-am regasit familia si mi-am reales prietenii, sau ei si-au reconsiderat atitudinile fata de mine apropiindu-se sau, dimpotriva, departandu-se. Si, oricum ar fi fost, asa a trebuit sa fie.

Nu stiu ce cauta restul. Dar femeia ideala pe care o caut, si am o viata intreaga la dispozitie pentru asta.. exprima putere, curaj, sinceritate, frumusete, sexualitate, siguranta pentru sine si pentru ceilalti, este zambitoare, increzatoare, interesata de tot ce se intampla in jur si de sursa intamplarilor. Dar mai ales… calma. In echilibru. Femeia care are sentimente pentru ceilalti, dar care nu se uita pe sine. Care nu se indragosteste, ci iubeste. Din toata inima. Care se implineste si il ajuta pe cel iubit sa isi indeplineasca ceea ce viseaza, sa isi atinga potentialul. Nu pentru ca o tiganca batrana a citit in zatul de la cafea ca asa trebuie. Nu pentru ca lumea isi da cu parerea ce e bine sau rau, dupa propria lor viziune, ca o imagine reflectata intr-o oglinda sparta. Sper sa o cuceresc vreodata… Si ultimele luni mi-au dovedit ca pot! Toate putem. ๐Ÿ˜›

Pentru matrimoniale: Caut barbat… puternic! Si atat. ๐Ÿ˜‰

Daca ai fi un copac in plina toamna eu as fi frunza care nu se desprinde, daca tu ai fi rasaritul as trai numai sa te vad cum apari pe cer, daca ai fi nisip pe malul marii te-as ridica in maini si ti-as da drumul in vant sa zbori liber, daca as crede in mine as putea sa cred in tine…

Dar esti o poveste. Noi suntem o poveste. Fara cuvinte, fara timp.

If you’re a cowboy I would trail you,
If you’re a piece of wood I’d nail you to the floor.
If you’re a sailboat I would sail you to the shore.
If you’re a river I would swim you,
If you’re a house I would live in you all my days.
If you’re a preacher I’d begin to change my ways.

Sometimes I believe in fate,
But the chances we create,
Always seem to ring more true.
You took a chance on loving me,
I took a chance on loving you.

If I was in jail I know you’d spring me
If I was a telephone you’d ring me all day long
If was in pain I know you’d sing me soothing songs.

Sometimes I believe in fate,
But the chances we create,
Always seem to ring more true.
You took a chance on loving me,
I took a chance on loving you.

If I was hungry you would feed me
If I was in darkness you would lead me to the light
If I was a book I know you’d read me every night

If you’re a cowboy I would trail you,
If you’re a piece of wood I’d nail you to the floor.
If you’re a sailboat I would sail you to the shore.
If you’re a sailboat I would sail you to the shore

Katie Melua – If You Were A Sailboat

Se spune ca florile sunt oglinda sufletului. Ca au glas. Ca pot vorbi in locul nostru. Sunt atat de fragile si de trecatoare. Sunt speranta, bucurie, culoare, libertate, viata, in cel mai rau caz sentimente frumoase care se duc… pt ca asa e firea lucrurilor. Gandeam ca e aproape imposibil sa nu te inveseleasca, sa nu te faca sa visezi. Dar viata pare-se ca te mai da si cu capul de tavan…

Ce vroiam sa zic? Ah, da… Acum cateva saptamani, am primit un buchetel de flori. Am mai primit flori de-a lungul timpului, flori care m-au impresionat, care au meritat o imbratisare sincera. De la ghiocei la buchete uriase de trandafiri. De cele mai multe ori aveau in spate un zambet mare si multa caldura. Si pe cele mai multe puteam citi un te admir, te iubesc… Acestea erau putin triste si lipsite de orice sentimente frumoase. Mi-as fi dorit sa minta. Dar nu cred ca minteau. Mai conteaza oare gestul? ๐Ÿ™‚

Le-am luat acasa, m-am uitat la ele vreo zece minute nestiind cum sa reactionez si, la un moment dat, m-am indreptat catre vaza in timp ce gandurile prinsesera involuntar glas: ele nu au nicio vina. O mana grea, parinteasca, mi-a ciufulit parul, s-a auzit un ras scurt. Am inceput sa rad si eu. Tot copil am ramas, din pacate. Sper sa cresc candva. Sau poate nu… ๐Ÿ˜› Pacat ca nu stim sa traim frumos si profund. Mare pacat.

Data viitoare… pentru amatori… prefer portocalele!! Si nici portocalele nu garanteaza ca ma voi lasa pacalita… ๐Ÿ˜‰

Ce scop avem pe lumea asta mai mult decat a zambi si a primi un zambet? Ce scop avem mai mult decat a rade in hohote si a ne simti bine? Ce scop avem daca nu a fi mereu copii? Ce scop avem daca nu a visa cu ochii deschisi? Ce scop avem daca nu a cauta nebuneste sa iubim si sa fim iubiti? Ce scop avem daca nu a trai fiecare clipa cu intensitate? Ce scop avem daca nu a invata sa iertam?

Pentru ca, la un moment dat, probabil prea tarziu, ne vom da seama ca, in fuga nesatula dupa placeri trecatoare, dupa bani, dupa putere, agatandu-ne cu unghiile de ideea de supravietuire, marcati de suparari, tristeti, dezamagiri, am ranit, am suparat, am plans, am uitat sa traim. Am uitat sa ne fie dor… pentru ca dorul ne trezeste simturile.

Ce scop avem pe lumea asta daca nu a fi minunati?