Category: De neuitat


Bate autobuzele, nemuritor si rece, recitand profund, cu intonatie, Luceafarul. De ani de zile. Povestea lui? O carte gasita cand se muta… schimba canalul in care locuise. O carte care i-a cucerit spiritul si memoria. Si cucereste de la un timp buzunarele calatorului bucurestean. 🙂

Il ascult usor, pe sarite, pierzandu-ma parca in amintiri de demult… 🙂

A fost odata ca-n povesti
A fost ca niciodata,
Din rude mari împaratesti,
O prea frumoasa fata.

Si era una la parinti
Si mândra-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinti
Si luna între stele.

Din umbra falnicelor bolti
Ea pasul si-l îndreapta
Lânga fereastra, unde-n colt
Luceafarul asteapta.

———————

Si cât de viu s-aprinde el
În orisicare sara,
Spre umbra negrului castel
Când ea o sa-i apara.

———————

Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglinda,
Caci o urma adânc în vis
De suflet sa se prinda.

Luceafarul, de Mihai Eminescu

“My little amazing weirdo”
“Am facut poza pentru un prieten (care are un atelier auto de reparatii) cu scopul de a aminti clientilor sai, intr-un mod amuzant, sa nu conduca dupa ce au baut.”

Asa l-am cunoscut. Si asa s-a semnat:

Reini – infamous austrian artist of the 21th century

Ma contactase nimeni altul decat fotograful dispretuit al secolului 21. Pana la urma nici nu conta… Dispretuit, nedispretuit… In sfarsit! Cineva imi observase site-ul, ii placea si ma baga, cu adevarat, in seama. Aprecia ceea ce faceam, ceea ce inca fac. Doza aproape saptamanala pentru ciudati. 😉

Mi-a trimis fotografii pentru multe teme pe care le postam pe Weirdomatic. Si m-am uitat la ele de zeci de ori. Pentru ca sunt deosebite.

Are un portofoliu minunat. Nu plin de poze, ci mai curand de trairi: de la vibratiile naturii la spiritul retro, de la frumusetea feminina la sicul masinilor de epoca, de la sublim la decadere. (A wonderful portfolio… Full of feelings, not just pictures: from the vibrations of nature to the retro spirit, from the eternal feminine beauty to the chic touch of vintage cars, from the sublime to the decay.)

Woman By Car – Black and White Car Photography by © Reinfried Marass

Fotografiile lui? – Aici… Enjoy!

Se spune ca florile sunt oglinda sufletului. Ca au glas. Ca pot vorbi in locul nostru. Sunt atat de fragile si de trecatoare. Sunt speranta, bucurie, culoare, libertate, viata, in cel mai rau caz sentimente frumoase care se duc… pt ca asa e firea lucrurilor. Gandeam ca e aproape imposibil sa nu te inveseleasca, sa nu te faca sa visezi. Dar viata pare-se ca te mai da si cu capul de tavan…

Ce vroiam sa zic? Ah, da… Acum cateva saptamani, am primit un buchetel de flori. Am mai primit flori de-a lungul timpului, flori care m-au impresionat, care au meritat o imbratisare sincera. De la ghiocei la buchete uriase de trandafiri. De cele mai multe ori aveau in spate un zambet mare si multa caldura. Si pe cele mai multe puteam citi un te admir, te iubesc… Acestea erau putin triste si lipsite de orice sentimente frumoase. Mi-as fi dorit sa minta. Dar nu cred ca minteau. Mai conteaza oare gestul? 🙂

Le-am luat acasa, m-am uitat la ele vreo zece minute nestiind cum sa reactionez si, la un moment dat, m-am indreptat catre vaza in timp ce gandurile prinsesera involuntar glas: ele nu au nicio vina. O mana grea, parinteasca, mi-a ciufulit parul, s-a auzit un ras scurt. Am inceput sa rad si eu. Tot copil am ramas, din pacate. Sper sa cresc candva. Sau poate nu… 😛 Pacat ca nu stim sa traim frumos si profund. Mare pacat.

Data viitoare… pentru amatori… prefer portocalele!! Si nici portocalele nu garanteaza ca ma voi lasa pacalita… 😉

Am fost putin racita zilele trecute, putin fara chef de a vedea pe nimeni si cu putin chef de a-mi aminti de copilarie… de momentele in care, dupa ce adunam frunze aurii, intram in casa si admiram de la geam picaturile de ploaie. Intre timp bunica imi cocea mere la cuptor. Mirosul, gustul parca nu au disparut inca… Chiar daca acum bunica e departe, iar la geam am o cu totul alta priveliste.

E o toamna tare frumoasa, plina de culori, ploaie marunta si mere coapte… 🙂

De nasul lui Florin. 😀

Sorina, ca de obicei, sta intre noi. Si isi ia baloane in cap. Incercand sa ne desparta. Ma intreb cand se vor casatori… In felul asta, pot sa imi dau seama si cand voi deveni copilul lor legitim. Ce conteaza ca au numai cativa ani in plus fata de mine?!?!? Asa pot sa ma joc TOT TIMPUL! Asa pot sa fiu copil pentru totdeauna…

Sa ma bat cu baloane, sa ma joc cu cutzu, sa ma pictez pe fata, sa mananc tort si prajituri toaaaaata ziua!

Asta am facut aseara… Am ras din tot sufletul in timp ce ma invarteam intre baloane si alergam dupa “tipi” sa ii gadil. Toti de la sapte ani in jos. Fiecare zambet care l-am primit de la copii a fost o minune. Fiecare zambet m-a facut fericita. Am ras cand a intrat clovnul si m-am bucurat la fel de mult ca ei atunci cand mi-a desenat o floricica pe obraz. Mi-e dor sa mai fiu mica. Dar in acelasi timp ma bucur ca am crescut si ca am prieteni veseli si minunati.

P.S. Am fost la petrecere. La un chef de bebelusa… De numai un anisor. La multi ani, Tania!!! Sa fii la fel de fericita in fiecare zi pe cat m-ai facut tu pe mine seara trecuta. 🙂