Category: Acum, aici


Pentru ca fericirea sta in tot ceea ce e simplu si natural, in suflet si respectul pentru suflet, nu in iubirea pentru o persoana, ci in iubirea pentru valori si viata… Pentru ca a admira ceva frumos nu este egal cu a a intinde mana si a atinge, pentru ca iubi nu este egal cu a ne satisface dorintele instinctiv, pentru ca un cineva acolo sus ne iubeste nu pentru cat de bine stiu mainile noastre sa dezbrace un corp, ci pentru cat de puternice sunt cand tragem pe cineva afara din groapa. Si cand suntem trasi din groapa la randul nostru uneori e bine sa stim ce e o mare diferenta intre bunavointa si implicarea sufleteasca. Fugim dupa iluzii si ne pierdem… crezand ca e palpitant si ca e o mare aventura… Dar de fapt e doar o minciuna aparent vesela care ne trage trist inapoi si ne indeparteaza de ceea ce merita cu adevarat trait din plin. Singurul adevar e cand privesti in ochii cuiva si te regasesti. Si sti ca te vei regasi si maine. La fel de sincer. Si apreciezi. Si atat.

The BITCH

Tinand cont ca nu am de gand sa ma mai intorc in Craiova, am inceput sa redecorez cu entuziasm apartamentul matusii… Zugravit, gresie, faianta, oglinzi si geamuri noi. Cu toate ca nu prea stiu nici pe aici cat o sa mai stau. Macar ma simt bine atat cat o fi. Nu am incurcat pe nimeni. Totul s-a desfasurat inside. Azi. Pasul final. Balconul.. am distrus un dulapior batran si baietii l-au scos pe hol. L-au plasat atent, aproape la milimetru, intre usa mea si a vecinei (pe care o vom nota cu 1)… ca sa nu incurce trecerea spre balconul comun.

La ora 5, smecherii au intins-o acasa fara sa arunce dulapiorul. Asa a inceput cosmarul. Imposibil de trecut cu vederea, acesta a starnit tot ce misca in jur. Vecina 2 m-a chemat sa imi arate tablourile din hol si sa imi explice ce incantata este ca nu mai plec. Vecina 3 – la fel de bucuroasa (in aparenta), mi-a oferit variante pentru unde as putea arunca acea “chestie cumplita”.  Vecina no. 4 mi-a prezentat pumatuful ei multicolor de praf, “cu bat rezistent”. Revenind la vecina numarul 1, o fata pe sufletul meu si singura neoctogenara, s-a gandit ca prea multa bucurie trezita de hotararea mea de a ramane, strica. Asa ca, asa scumpa cum este, s-a gandit sa echilibreze si sa ma pedepseasca. Sa imi dea cu praf in ochi. Cu cat de mult poate ea. S-a umplut de sudoare si de mizerie in speranta ca maine voi plange.

Mi-a blocat trecerea catre scari si lift, chinuindu-se sa traga cat mai in drum bucata de mobilier, care, apropo, nu e deloc usoara. Nesuferito, am  o veste pentru tine. Nu stiu cine te-a mintit, dar crocodilii nu au lacrimi. Doar ca uneori se ineaca in ale celor fara minte.

Inevitabil, mi-am adus aminte de razboiul lui visurat: de substantele turnate pe sub usa vecinului manelist, de mata lipita de geam, etc. Mi-au trecut prin minte diverse scenarii si m-am amuzat… de la aruncat cu oua si salam pe pervazul geamului de la bucatarie la lasat rufele fara carlige, in bataia vantului, in virtutea frazei celebre “scapa cine poate”; de la batut o barna in cuie in dreptul usii ei la facut codite in blanita pisicii. Nu, nu ma deranjeaza ca zilnic tranteste usile de la balconul blocului (fix langa usa mea) unde isi intinde timida hainutele sau ca pisica ei plange de foame pe covorul meu… Si cum inca nu i-am atarnat-o cu un carlig pe sarma afara as sfatui-o sa se abtina de la acte impertinente. Ca pun soricelu’ pe amandoua!

My preciousssss, am doua vesti pentru tine. Una buna si una rea. Ce buna e ca maine vin oamenii la munca si muta dulapul din drum. Deci nu trebuie sa iti faci griji pentru mine si mainile mele. Daca esti masochista, iarta-ma. Te mai chem cand mai am mobila de mutat. Cu tot sufletul. Numai sa iti satisfac placerea. Daca nu, iarta-ma din nou; stii tu cum ziceau Cassa loco? Da, da, aia care ne-au chinuit copilaria… Ce bine-mi pare ca ti-ai luat teapa! Si oricum se zvoneste ca maine e sfarsitul lumi. Deci… Sic! x3. Te pup si mersi. Batranica aceea care face pipi nocturn pe la usile noastre va face numai la tine in seara asta. Tocmai ce i-ai blocat accesul spre mine. Asta era vestea rea…

De multe ori, noi, femeile, ne imaginam barbatul ideal. Il schitam in minte, cu mai mult sau mai putin talent la desen: cum ar trebui sa arate, cum ar trebui sa se imbrace, cum ar trebui sa vorbeasca; daca se poate, sa fie cel mai amuzant, cel mai inteligent, cel mai… Il tragem de un fir de par sa il facem mai inalt, ii coloram parul cu un creion invizibil si ii stergem cosurile cu o gume lipsita de materialitate. Ne gandim la toate. (Unii dintre ei tot la toate se gandesc – dar asta e un alt subiect :D). Problema NOASTRA de baza e ca mai niciodata nu portretizam femeia ideala… Si nu ma refer la femeia ideala din capul LOR, sau la femeia ideala aia cu care ne batem noi si ne tragem de par si ne lasam urme de gheare pe fata pentru ca nu suntem sigure si increzatoare in propriile forte. Nu, nici gand. Ma refer la femeia ideala din interiorul nostru. Cea pe care ne-o dorim noi de la noi. Dar suntem atat de preocupate sa il gasim pe EL, incat uitam ca ea exista.

Dupa o relatie minunata, de foarte multi ani, dar care isi atinsese limitele (prin prisma interdepentei exacerbate), doua mari iubiri (a se traduce “neimplinite”) si, ca punct culminant, o agatare disperata de inspaimantatoarea fraza “nu vreau sa raman singura”, dupa ani de stabilitate si dupa luni de extrema fericire si, in aceeasi masura, extrema depresie, am renuntat sa mai caut cu salbaticie barbatul ideal. Si am inceput cautarea femeii din mine.

“patru picioare bine infipte in pamant pentru echilibru, capacitatea de a gandi mai putin cu capul si de a simti mai mult cu inima…”

Am experimentat tot ce mi-am interzis 25 de ani, pentru ca refuzam sa cred ca exista. Sau poate pentru ca nu ma interesau. De la sentimente stranii la experiente “transcedentale”. Le-am lasat la o parte pe robotica nedespartita de calculator, pe studenta stresata de proiectele de la facultate si pe disperata care nu putea trai fara un barbat langa ea si mi-am luat cateva luni… de placere pura.

Am incercat rochii rosii (lungi, medii, scurte), unghii colorate, de la verde la portocaliu, bratari de piele si bijuterii amuzante din fimo. Cursuri peste cursuri de autodezvoltare, filosofie sau business. Am deschis dupa multa, multa vreme o carte si nu m-am mai putut opri din citit. Am inceput sa imi arunc banii pe carti din ce in ce mai neobisnuite in cautarea unor explicatii. Si, desi suna ciudat, acum rasfoiesc Atlasul Universului. 😛 Cheltuielile au continuat la bucatarie. Mi-am luat un aragaz nou, masina de paine, storcatoare de fructe si am invatat sa gatesc. Am aflat chiar si unde este localizata piata. Dupa ce am trecut hotarata la vegetarianism. Si nu pentru ca mi-e mila “de puiul de la pachet de pe raftul de la mall-ul de la marginea orasului care vine de la taiat de la abatorul de la”… (desi suna trist, pentru mine, puiul ala de gaina s-a nascut la pachet). Ci pentru ca, fizic, ma simt mai usoara. Au disparut crizele de fiere si durerile de stomac. In plus, am descoperit alimente care nici nu stiam ca pot exista la mine in farfurie, ca brocoli sau gulie. Am cumparat condimente peste condimente sa pot testa arome si gusturi. Am completat noul stil de a ma hrani cu gimnastica zilnica sau cel putin o ora de mers pe jos. Si am facut pasul urias de a intra intr-o biserica intrebandu-ma daca Dumnezeu exista… raspunsul ramane la latitudinea fiecareia/fiecaruia. Eu simt ca exista iubire, liniste si impacare. Mi-am regasit familia si mi-am reales prietenii, sau ei si-au reconsiderat atitudinile fata de mine apropiindu-se sau, dimpotriva, departandu-se. Si, oricum ar fi fost, asa a trebuit sa fie.

Nu stiu ce cauta restul. Dar femeia ideala pe care o caut, si am o viata intreaga la dispozitie pentru asta.. exprima putere, curaj, sinceritate, frumusete, sexualitate, siguranta pentru sine si pentru ceilalti, este zambitoare, increzatoare, interesata de tot ce se intampla in jur si de sursa intamplarilor. Dar mai ales… calma. In echilibru. Femeia care are sentimente pentru ceilalti, dar care nu se uita pe sine. Care nu se indragosteste, ci iubeste. Din toata inima. Care se implineste si il ajuta pe cel iubit sa isi indeplineasca ceea ce viseaza, sa isi atinga potentialul. Nu pentru ca o tiganca batrana a citit in zatul de la cafea ca asa trebuie. Nu pentru ca lumea isi da cu parerea ce e bine sau rau, dupa propria lor viziune, ca o imagine reflectata intr-o oglinda sparta. Sper sa o cuceresc vreodata… Si ultimele luni mi-au dovedit ca pot! Toate putem. 😛

Pentru matrimoniale: Caut barbat… puternic! Si atat. 😉

E aproape 4 si jumatate dimineata. Am avut de tradus un text pentru un concurs de arhitectura… Sper sa fie cu noroc pentru cine a avut nevoie de el pentru ca am rezistat eroic pana la ora asta. 🙂

Dar acum e acum. Sunt terminata de oboseala. Si, totusi, nu pot dormi. Pentru ca EA doarme la mine la usa, ca de obicei. O aud cateodata seara cum misca, cum se intoarce de pe o parte de alta, cum se loveste de usa balconului exterior, iar dimineata dispare. Ca si cand rasaritul ar curata toata tristetea de pe hol. De multe ori m-am intrebat daca e reala… Poate e doar o fantoma care vrea sa ma sperie, dar care la randul ei e speriata de mine si, in loc sa imi treaca pragul casei, se aseaza pe covor si sforaie prelung si obosit. Candva simteam foarte apsatoare prezenta femeii care si-a gasit adapost pe timp de noapte, la usa mea. Ea si cu Snoopy! La un etaj, nici prea jos, nici foarte sus, al unui bloc din centrul Bucurestiului, cu interfoane peste interfoane si camere de luat vederi mai multe ca la BCR.

Acum nu cred ca mai este asa. Pentru ca am analizat situatiile. A mea si a ei. Eu stau in pat, acoperita cu o plapumita de la ikea si cu un calorifer care, desi abia mai da caldura… o da totusi. Ea zace in singurele haine pe care le are, in curent, pe cimentul rece. Pentru ca se aude vantul cum bate furios pe sub usi. Daca ei nu ii e frica de toate viata ei, cum ar putea sa imi fie mie frica de ea? In loc de perna si peste perna am urechea moale a unui soricel urias de plus, iar ea covorul meu aspru de la usa… pe care nu imi amintesc sa il fi curatat vreodata, nici iarna asta, nici iarna trecuta, nici dupa ea, nici pentru ea. Am auzit-o mai devreme cum incerca sa imi demonteze pragul pentru un strop de lumina. Daca sun la politie (pentru ca politia oricum e destul de obisnuita sa vina aici la ce vecini paranoici am) la ce ar folosi? E destul de amarata si asa. Si oricum, in 3 ore maxim, soarele va incepe sa isi arunce razele catre blocul asta vechi si ea se va evapora, ca de fiecare data.

Nu pot sa nu ma simt fericita si recunoscatoare ca sunt cine sunt, ca sunt cum sunt. Norocoasa. De azi, e oficial, primavara. Schimbare, regenerare, acceptare (ca sunt si oameni care au motive reale sa fie nefericiti). Noapte buna, Bucuresti! Si o dimineata frumoasa, iti doresc…

si plina de mister…

To the sweetest spirit,
To the dreamer heart…

Earth teach me to forget myself as melted snow forgets its life.
Earth teach me resignation as the leaves which die in the fall.
Earth teach me courage as the tree which stands all alone.
Earth teach me regeneration as the seed which rises in the spring.

William Alexander

_________

Pentru prima data, dupa multi ani, vremea nu m-a incurajat sa ies din casa de 1 martie. M-am trezit insa zambind. Si daruind zambete. Si cate o bucatica din suflet cui si-a dorit.

Am impartasit trairi si credinte profunde. Am ras. Am primit floricele, poze cu floricele, am revazut niste floricele presate primite acum 2 ani. Mi s-au facut urari de iubire, fericire si bani. Mi s-au daruit pupicuri din inima si ganduri din inima.

Mi-a fost oferit ajutor la proiectul de diploma. Mi-am cautat bilet de avion pentru Roma. Am dat some feedback cu o pizza delicioasa. Si, cel mai frumos, am vandut tricouri si sepcute cu un martisor adorabil pe ele… :))

A fost o zi plina. That’s the spirit!!! 😛