Yesterday at the market, I saw a couple holding hands… and I realized we’ll never do that. Never anything like it. No picnics or unguarded smiles. Just… stolen moments that leave too quickly.

Le-as putea numi clipele de glorie ale lasilor. Acei oameni care nu se lupta pentru ceea ce isi doresc. Sau care pur si simplu nu stiu ce isi doresc. Indiferent ca e vorba de a trai sentimente sincere, de a se bucura de o activitate care i-ar multumi sufleteste, de a incerca sa inteleaga ca tot ce se intampla in jur e mai mult decat o simpla aparenta, de a le pasa ce starnesc in jur cu setea nestavilita de euforia varietatii in lipsa unei constiinte conforme. Nu neg ca multi avem astfel de momente, dar la unii se transforma in stil de viata. Desi si-ar dori putin mai mult, putin mai bine, se multumesc cu tot ce e trecator, tot ce pica… pentru a pastra o siguranta care in esenta nu este deloc o siguranta, ci o cadere lenta in uitare…. O viata plina de descoperiri efemere, o eterna inertie care ii face bucurosi atunci si acum, fara a-i face sa se simta impliniti. Mint si se mint. E ca un sevraj in care odata intrati nu se mai pot opri. Se ineaca incet, dar sigur in trecator. Incurca termenul de continuitate cu obisnuinta, si cu o teama mascata de schimbare. Interpreteaza eternul carpe diem drept a trai clipa la maxim, dar din pacate, viata lor risca sa se transforme intr-un sir de clipe fara inceputuri si sfarsituri sincere.

Clipe furate – un pic de piper si sare aruncate pe ici si pe colo…. intr-o salata fara gust. Un pahar de vin ridicat pentru toti hotii de iluzii… care in esenta nu fura decat de la ei. O doza de magie care inconjoara clipa, un drog de o extrema intensitate care le da impresia unei mari trairi si ii impiedica sa vada.

« »