De vreo doua zile a dat caldura. Se apropie primavara… Pe la colturi stau tiganusii cu buchete de ghiocei, soarele arunca o lumina placuta, minunata peste copacii goi. Te invoreaza. Iti da chef de viata. Asa ca este imposibil ca ideea unei plimbari sa nu iti surada… mai ales cand privesti din casa spre afara. Cobori, iesi in strada, inchizi ochii si soarele te umple de energie. Pentru ca atunci cand te pregatesti sa mergi pe jos prin Bucuresti chiar ai nevoie. De energie si curaj.

Faci un pas, doi… Pana te lovesti de ele: cablurile cu vointa proprie, razlete, care atarna de te miri unde, mai, mai, sa te spanzure sau gata sa iti faca parul maciuca. Ce atatia stilisti, ce atata coafor! Ne face freza primaria. Pe gratis.

Iar povestea continua. Gheata cade de pe acoperisuri fara mila, trotuarele necuratate, pline de balti, mizerie si gropi cat cuprinde… unele uitate de timp, altele uitate de cei de la gaze, insa inconjurate discret de o fundita galbena. Ai zice “Slava Domnului ca exista carosabil”… insa nicio sansa – nici macar cand esti pe trecerea de pietoni si ai verde; multumiri soferilor care ignora semaforul.

Si cum Bucurestiul este, din nefericire, si populat de anumite specii, inevitabil se aude din cand in cand cate un comentariu, de cele mai multe ori specific batranelului de mahala prin care “politicos”, la persoana a doua plural, iti lauda, in felul lui inconfundabil, asa-zisele picioare. Buna dispozitie nu poate sa dispara totusi asa usor… Inca vreo cativa pasi.

“Iubire, sa imi faci o ciorba pt cand ajung acasa. HAC!” si sticla ii atarna, plictisita ce-i drept, intr-o mana. Imi bag castile in urechi si trec mai departe amuzata de situatie… Si preintampinandu-le cu un nonsalant “asta este…” pe toate care ii vor urma.

Pentru ca totusi e pacat sa nu te bucuri de asa o vreme frumoasa si de un oras care vibreaza, care se zbate sa iasa din namol… Un sfat? Cine nu are haine de tavaleala, mp3 player, ochelari de soare, curaj si nervi tari, sa isi faca rost…

« »