Ne amagim zilnic cu iluzia ca vom trai pentru totdeauna. Vedem in jurul nostru copaci care cad in furtuna, case care se darama la cutremure, haine care se desira de la atata purtat, carti care se ingalbenesc, materie care se transforma constant. Insa ne privim in oglinda si refuzam sa credem ca si noi avem un sfarsit, ca drumul nu e asa lung precum pare.

Ne petrecem timpul si ne chibzuim banii ca si cand vom fi aici mereu. In loc sa fabricam sanatate si sa ne bucuram ca ne-am trezit inca o data, ne ignoram starile fizice si ne hranim cu tristeti si neajunsuri. Ne cumparam lucruri stralucitoare, impresionante, ca si cand ar merita cheltuiala si “stresul de a te atasa de ele”. Amanam “calatoria vietii” de la un an la altul, pentru ca mereu presupunem ca va fi si anul urmator timp…

Aruncam cu cuvinte la orice ora, in orice minut. Insa nu le spunem niciodata celor dragi cat de mult ii iubim. Pentru ca putem face asta si maine. Oare?

Si ne e teama… Da, chiar ne e teama. Atat de teama! Sa recunoastem ce simtim. Sa tinem de mana persoana pe care ne-am dori sa o tinem, sa mancam mancarea pe care am dori sa o mancam, sa mai fim copii, sa alegem ceea ce ne face cu adevarat fericiti. Ne e teama de noi si de ceilalti. Ca vom dezamagi si vom fi dezamagiti. Nu avem capacitatea de a alege si de a fi corecti – incepand cu noi insine. Pentru ca ne e frica de urmari, de societate, de prejudecati. Gasim motive de frica in orice. Ne complacem in situatii critice si joburi mizerabile de teama de a face pasul, de a urca o treapta, de a deschide o usa. Ne e teama sa visam, sa ne dorim si, uneori, sa acceptam.Nu ne ridicam indeajuns si nu ajungem destul de departe pentru ca suntem ingrijorati de caderi si regres, uitand sau niciodata dandu-ne seama ca “e mai bine sa esuezi intr-un mod extraordinar incercand sa atingi stelele decat sa reusesti cu nota 10 facand ceva ce niciodata nu ti-ai dorit”.

Uitam ca viata e o calatorie cu statii in care ar trebui sa coboram, sa exploram, sa ne bucuram, sa invatam. Pur si simplu, trecem adormiti. Si cand deschidem ochii usor, inca amortiti de somn, ne vedem la statia finala. Si constatam ca am pierdut toata distractia.

“Viata e prea scurta ca sa iti doresti sa o traiasca altcineva in locul tau…”

pentru Lili, oriunde ai fi – inspirat de David duChemin

« »