Archive for February, 2011


Se spune ca viata e un joc de cacat, dar ca macar are grafica buna. Oare nu e mai curand o piesa de teatru cu un act trei mizerabil scris? Cand te pregatesti sa calci pe carbuni, ca na… esti puternic si hotarat sau, de cele mai multe ori, doar cool, iti dai seama ca, de fapt, esti in piciorusele goale. Ha, ha, “fraiere”! Dar calm! Gandeste-te o clipa. Inchide ochii si da-i drumul. Viata este doar o faza prin care treci… nu fi trist, o vei depasi in cele din urma. Ca si restul. Parliti sau nu… alteori inecati, otraviti, spanzurati si, in cele mai banale cazuri, de moarte buna. Caci, vezi tu, desi parem inconjurati de mistere, de frumusete, de candoare si iubire, spre fericirea noastra, ajungem sa constientizam realitatea – toate dispar sau se explica atunci cand ne reamintim ca suntem cu totii nebuni de legat ca am putea crede in asa ceva. Si banali. Ca tot ceea ce ni se intampla e deosebit de banal. Avem un creier care ne coordoneaza miscarile, dar suntem prea fricosi sa il folosim… pentru a gandi ca suntem capabili sa influentam cu un singur cuvant lumea din jur. Avem o inima, dar bate sa ne tina in viata pentru ca nu avem curajul sa o lasam sa bata ca sa iubeasca. Avem un locsor mic mic mic, acolo, intre picioare, care s-a supranumit creier si inima si in loc sa ne dea viata, ne conduce vietile.

Astia suntem. Partea cea mai amuzanta e ca tot asa ne ducem. Pe 0. Dar plini de iluzii. Macar avem de ce rade. Magic!!

Si eu ma intreb daca e chiar adevarat ce am scris… mai interesant e ca TU te intrebi ce se intampla cu mine. 😛

Daca ai fi un copac in plina toamna eu as fi frunza care nu se desprinde, daca tu ai fi rasaritul as trai numai sa te vad cum apari pe cer, daca ai fi nisip pe malul marii te-as ridica in maini si ti-as da drumul in vant sa zbori liber, daca as crede in mine as putea sa cred in tine…

Dar esti o poveste. Noi suntem o poveste. Fara cuvinte, fara timp.

If you’re a cowboy I would trail you,
If you’re a piece of wood I’d nail you to the floor.
If you’re a sailboat I would sail you to the shore.
If you’re a river I would swim you,
If you’re a house I would live in you all my days.
If you’re a preacher I’d begin to change my ways.

Sometimes I believe in fate,
But the chances we create,
Always seem to ring more true.
You took a chance on loving me,
I took a chance on loving you.

If I was in jail I know you’d spring me
If I was a telephone you’d ring me all day long
If was in pain I know you’d sing me soothing songs.

Sometimes I believe in fate,
But the chances we create,
Always seem to ring more true.
You took a chance on loving me,
I took a chance on loving you.

If I was hungry you would feed me
If I was in darkness you would lead me to the light
If I was a book I know you’d read me every night

If you’re a cowboy I would trail you,
If you’re a piece of wood I’d nail you to the floor.
If you’re a sailboat I would sail you to the shore.
If you’re a sailboat I would sail you to the shore

Katie Melua – If You Were A Sailboat

“My little amazing weirdo”
“Am facut poza pentru un prieten (care are un atelier auto de reparatii) cu scopul de a aminti clientilor sai, intr-un mod amuzant, sa nu conduca dupa ce au baut.”

Asa l-am cunoscut. Si asa s-a semnat:

Reini – infamous austrian artist of the 21th century

Ma contactase nimeni altul decat fotograful dispretuit al secolului 21. Pana la urma nici nu conta… Dispretuit, nedispretuit… In sfarsit! Cineva imi observase site-ul, ii placea si ma baga, cu adevarat, in seama. Aprecia ceea ce faceam, ceea ce inca fac. Doza aproape saptamanala pentru ciudati. 😉

Mi-a trimis fotografii pentru multe teme pe care le postam pe Weirdomatic. Si m-am uitat la ele de zeci de ori. Pentru ca sunt deosebite.

Are un portofoliu minunat. Nu plin de poze, ci mai curand de trairi: de la vibratiile naturii la spiritul retro, de la frumusetea feminina la sicul masinilor de epoca, de la sublim la decadere. (A wonderful portfolio… Full of feelings, not just pictures: from the vibrations of nature to the retro spirit, from the eternal feminine beauty to the chic touch of vintage cars, from the sublime to the decay.)

Woman By Car – Black and White Car Photography by © Reinfried Marass

Fotografiile lui? – Aici… Enjoy!

  • Pentru ca vine primavara… cel putin aparent. 😛
  • Pentru ca sunt indragostita de caldura soarelui, da familia mea, de prietenii mei, de oamenii minunati pe care i-am cunoscut in ultima vreme, de orasul in care stau…
  • Pentru ca am vazut doi batranei care iesisera la plimbare. Ea se sprijinea usurel de bratul lui, iar mana lui de un baston. Dar atat de fericiti si cu fetele pline de lumina. Admirabil.
  • Pentru ca am ras cu un bebe stirb care se ascundea timid dupa mamica lui. Si mi-am adus aminte ce frumos este sa fii copil.
  • Pentru ca am primit cadou o carte magica pe care oriunde ai deschide-o are raspunsul potrivit la momentul potrivit.
  • Pentru ca am sansa sa fac in viata asta ceea ce imi doresc, ce ma face fericita. Mai ales sa cunosc persoane optimiste si interesate de acelasi domeniu ca si mine… Abia astept workshop-ul Mindset Design for Business.
  • Pentru ca, in sfarsit, am capatat curajul si vointa de a lucra la diploma, precum si increderea ca va iesi ceva care sa imi placa.
  • Pentru ca viata nu inceteaza sa ma uimeasca….

    Zeul cazut

    „Omul este un zeu căzut care-şi aminteşte de ceruri“. Lamartine

    Un zeu coborat in materie si, in acelasi timp, un zeu in formare. In plina evolutie. Fiinta care se zbate in probleme cotidiene si aproape imperceptibil se catara pe un drum creat, la fiecare pas, din capacitatea sa magica de a iubi, de a darui asumandu-si urmarile, fara a depinde de principiul actiune si reactiune si bucurandu-se de misterul lumii. Cand esueaza, isi pastreaza simpla conditie de om, de individ atarnat intre idealuri “imposibil de atins” si concepte false de bine si rau. Pentru ca se spune ca in natura exista numai bine si mai putin bine, ceea ce transfigureaza raul intr-o plasmuire contextuala. Care ne orbeste.

    Suna putin ezoteric. Putin dincolo de realitatea concreta. Dar poate capata totodata veleitati simbolice. Daca facem o mica disectie pe suflet cu totii ne dorim un pic mai mult, un pic mai frumos, insa ne complacem in nefericirea inventata, a noastra si a celorlalti. De aceea, am pornit sa scriu articolul, cu putine dubii, cautand o forma prin care sa nu ma contrazic si prin care sa nu contrazic pe nimeni. Mai mult decat greu. Aproape imposibil.

    Acum cateva saptamani stateam in fata unor markere asezate pe o masa, alaturi de cativa prieteni. Si cineva incerca sa ne explice diferenta intre cele doua ipostaze ale iubirii in filosofia lui Plotin. Venus Urania si Venus Pandemus nu spun nimic in anumite cazuri. Iubirea divina si cea umana ar fi probabil citite cu zambetul pe buze de cei ce nu cred in Dumnezeu. Insa religia rupta de canoane este, in esenta, a crede in ceva, nu neaparat in Dumnezeu. Sau nu? Am putea traduce divin ca… a trata oamenii din jur cu vointa buna, fara diferente.

    Am fost pusi sa alegem. Sa aleg. Un singur marker care imi place… L-as fi ales pe cel galben pentru ca nu il baga nimeni in seama sau poate pe cel rosu pentru ca rosu e culoarea atribuita femininului. Sau poate cel verde… Dar daca m-as plictisi la un moment dat de el? Nu imi placeau neaparat toate markerele, insa numeroase motive si temeri, responsabilitatea alegerii facute, ma faceau sa gandesc si sa ma razgandesc. Ignoram nu numai conceptul de frumusete in sine, de dincolo de imaginea fizica, ci si frumusetea materiala. Daca o fiinta asa-zis superioara nu ar fi facut diferente intre acele markere in functie de culoare, forma, aspecte trecatoare, pentru ca dincolo de aparenta… erau toate la fel; eu ca om ar fi trebuit totusi sa aleg ceva. In fata posibilitatilor multiple, toti tindem sa alegem, pentru ca, se pare, partea efectiv umana nu poate delimita frumusetea de forma. Eram nu numai un pui de zeu picat de la inaltime precum spune Lamartine, ci si unul care refuza sa fie constient de ceea ce simte cu adevarat, scurmand ca porcusorul in banalitati.

    Nu ma deranjeaza ca sunt umana, indragostita oarecum de concret, dar macar as fi putut fi ceva mai constienta de alegerea mea. Chiar daca pot alege orice. Pentru ca dincolo de tot se afla constiinta. Vocea interioara care niciodata nu greseste. Sa iubesc, si sa daruiesc, si sa ma dezvolt, lasand pe altcineva sa salveze lumea. Deloc paradoxal, dupa ceva timp, am ales markerul verde pentru ca e singurul care imi poate desena fiecare vis. Nu pentru ca verdele suna a “moda eco”, ci pentru ca imi bucura simturile. Si nu conteaza daca nu isi da seama. Nu asta e important.

    Daca nu putem actiona mai intai in material… cum am putea actiona mai departe de el? 😉

    ‎”Fericirea nu este o reactie automata, ci o alegere constienta.” Mildred Barthel