What happens in Vegas stays in Vegas. O fraza care m-a trimis cu gandul la “tocmai ceea ce s-a intamplat”.

Ce se intampla azi, bun sau rau, magic sau demonic, ajunge inevitabil in clipa in care se intampla… ieri. Desi traim un prezent continuu, pastram mereu secretul a 24 de ore trecute. Prin urmare, ce se intampla in trecut, ramane in trecut. Fara sperante, fara ganduri de revenire asupra unor emotii depasite, sentimente, chiar si tristeti – o “aspiratie” care isi gaseste certitudinea in a putea sa te bucuri de ce a fost fara a te gandi ce va urma. Fiind multumit de bucurii si resemnat de pierderi, gata pregatit pentru ceea ce urmeaza cu inima deschisa.

Unii s-ar intreba cum poti sa ajungi sa iti renegi sufletul si gandurile? Nu e renegare… Ci doar o detasare de “tot ce a fost” si adeseori pretabil pentru “nu va mai urma” – o actiune, un proiect, un gand, o interactiune, un sentiment, absolut orice in masura in care depinde mai mult de ceilalti si nu de tine insuti. De cele mai multe ori subordonat controlului unei minti haotice. O scuza buna pentru a nu fi dezamagit. Agatandu-ne de cele mai subrede crengi, alunecand si lovindu-ne repetat, cu unghiile rupte si mainile obosite, ajungem sa ne intrebam care este rostul in a incerca din nou si din nou sa ajungem in varful copacului. Raspunsul gresit ar fi sa ne dam batuti. Pentru ca fiecare lucru care se intampla nu ne coboara, ci ne modeleaza corpul, sufletul. Chiar daca acolo sus nu e nimic cu adevarat… ne formam.

Poate, un pic, increderea in sentimentele sincere e pe cale de a se stinge – pentru ca in societate nu se mai fac diferente clare intre a ne placea de cineva, a ne indragosti de cineva sau a iubi pe cineva. Fara a o invinui. La mine cel putin, “past is past” vine din incercare de nu a pierde speranta ca in oameni exista totusi ceva extrem de bun, de a acorda totusi incredere celor ce ne strabat viata, chiar si numai pe termen scurt. Doar pe ziua de azi, pe clipa asta. Nu ma consider incapabila de a simti sentimente reale. Ci de a le simti atunci cand trebuie, treptat, echilibrat, uneori de la departare, mai ales atunci cand increderea pe termen scurt a expirat. Pe termen lung ar insemna sa sper ca “poate acum, poate maine, poate…”. ┬áDe ce sa nu traiesc ce este exact acum? De ce sa nu traiesc maine… ce va fi maine? Fara asteptari.

« »