Archive for January, 2011


Dupa o pauza destul de maricica, am revenit in lumea jucariilor mele dragi, in spatele USBmania.ro, magazinul de cadouri usb. Pentru ca imi era dor. Si cu greu imi vine sa cred ca suntem de aproape 4 ani pe piata romaneasca. A pornit ca un joc si am ajuns aici, acum… cu un magazin destul de mititel in comparatie cu unele… dar, spre deosebire de multe altele, pare-se ca am supravietuit.. Nu am avut un “business plan”, ci doar dorinta de a bucura si a ne bucura. Si ne-am trezit peste noapte antreprenori… Am facut si greseli si lucruri bune in 4 ani. Dar mergem inainte. Spre mai bine. 😉

Povestea USBmania aparuta in revista Belike la un an dupa lansarea USBmania (asta ar veni cam prin… 2008):

La birou. O zi ca oricare alta… acelaşi computer anost: un monitor care te priveşte rece, un mouse performant ce-i drept, însă lipsit de culoare, o tastatură mult prea zgomotoasă. Este clipa în care îţi dai seama că lipseşte acel ceva care te-ar bine dispune, te-ar relaxa şi ţi-ar da chef de muncă. Portul USB al unităţii îţi zâmbeşte larg.

Oare vă gândiţi la acelaşi lucru? O idee de o secundă, poate un nume ales în grabă, însă începutul unei poveşti. În urmă cu un an, eram doar noi doi, Alin şi Alexandra şi ideea unui magazin de nişă. Nu am avut timp să ne gândim dacă avem curajul necesar; am cumpărat un domeniu pe internet, am găsit furnizori şi am făcut o investiţie pe măsura veniturilor a doi studenţi. La numai patru luni de la lansare am participat la Internetics, festival de premii pentru eficienţă pe Internet, şi USBmania s-a aflat printre cei nominalizaţi la secţiunea „magazine online”.

Astăzi, după mai bine de un an, suntem la fel de entuziasmaţi şi preocupaţi de a aduce mereu gadgeturi noi şi hazlii pe piaţa românească. USBmania a însemnat încă de la început alegerea atentă a furnizorilor, comunicarea cu clienţii, trasportul coletelor în siguranţă, publicitate, toate lucrurile mărunte, aproape inobservabile pentru cei din afară.

Oameni de toate vârstele, cu simţul umorului şi atraşi de inovaţie, pătrund zi de zi în lumea noastră. Toţi încearcă să îşi amuze familia, prietenii dăruindu-le un cadou original, uneori deosebit de util (pixul multifuncţional, plita cu cană USB) alteori plin de sensibilitate (boxele buburuză, maşinuţa teleghidată destinată copiilor) sau farmec, mouşii pictaţi cu flori în culori vii (mouseul flori de cireş şi mouseul în formă de minge de fotbal pentru microbişti).

USBmania nu se defineşte ca un magazin IT, ci ca un magazin de surprize pentru cei ce petrec ore nesfârşite în faţa computerului.

Pentru 2011… pregatim multe surprize. Ne reinventam. Si asa, povestea continua… 😉

Se spune ca florile sunt oglinda sufletului. Ca au glas. Ca pot vorbi in locul nostru. Sunt atat de fragile si de trecatoare. Sunt speranta, bucurie, culoare, libertate, viata, in cel mai rau caz sentimente frumoase care se duc… pt ca asa e firea lucrurilor. Gandeam ca e aproape imposibil sa nu te inveseleasca, sa nu te faca sa visezi. Dar viata pare-se ca te mai da si cu capul de tavan…

Ce vroiam sa zic? Ah, da… Acum cateva saptamani, am primit un buchetel de flori. Am mai primit flori de-a lungul timpului, flori care m-au impresionat, care au meritat o imbratisare sincera. De la ghiocei la buchete uriase de trandafiri. De cele mai multe ori aveau in spate un zambet mare si multa caldura. Si pe cele mai multe puteam citi un te admir, te iubesc… Acestea erau putin triste si lipsite de orice sentimente frumoase. Mi-as fi dorit sa minta. Dar nu cred ca minteau. Mai conteaza oare gestul? 🙂

Le-am luat acasa, m-am uitat la ele vreo zece minute nestiind cum sa reactionez si, la un moment dat, m-am indreptat catre vaza in timp ce gandurile prinsesera involuntar glas: ele nu au nicio vina. O mana grea, parinteasca, mi-a ciufulit parul, s-a auzit un ras scurt. Am inceput sa rad si eu. Tot copil am ramas, din pacate. Sper sa cresc candva. Sau poate nu… 😛 Pacat ca nu stim sa traim frumos si profund. Mare pacat.

Data viitoare… pentru amatori… prefer portocalele!! Si nici portocalele nu garanteaza ca ma voi lasa pacalita… 😉

Un motan se plimba pe camp. O vaca il intreaba:
-Asa mic si deja ti-a crescut mustata ?

Motanul raspunde enervat:
-Si tu asa mare si tot fara sutien?

What happens in Vegas stays in Vegas. O fraza care m-a trimis cu gandul la “tocmai ceea ce s-a intamplat”.

Ce se intampla azi, bun sau rau, magic sau demonic, ajunge inevitabil in clipa in care se intampla… ieri. Desi traim un prezent continuu, pastram mereu secretul a 24 de ore trecute. Prin urmare, ce se intampla in trecut, ramane in trecut. Fara sperante, fara ganduri de revenire asupra unor emotii depasite, sentimente, chiar si tristeti – o “aspiratie” care isi gaseste certitudinea in a putea sa te bucuri de ce a fost fara a te gandi ce va urma. Fiind multumit de bucurii si resemnat de pierderi, gata pregatit pentru ceea ce urmeaza cu inima deschisa.

Unii s-ar intreba cum poti sa ajungi sa iti renegi sufletul si gandurile? Nu e renegare… Ci doar o detasare de “tot ce a fost” si adeseori pretabil pentru “nu va mai urma” – o actiune, un proiect, un gand, o interactiune, un sentiment, absolut orice in masura in care depinde mai mult de ceilalti si nu de tine insuti. De cele mai multe ori subordonat controlului unei minti haotice. O scuza buna pentru a nu fi dezamagit. Agatandu-ne de cele mai subrede crengi, alunecand si lovindu-ne repetat, cu unghiile rupte si mainile obosite, ajungem sa ne intrebam care este rostul in a incerca din nou si din nou sa ajungem in varful copacului. Raspunsul gresit ar fi sa ne dam batuti. Pentru ca fiecare lucru care se intampla nu ne coboara, ci ne modeleaza corpul, sufletul. Chiar daca acolo sus nu e nimic cu adevarat… ne formam.

Poate, un pic, increderea in sentimentele sincere e pe cale de a se stinge – pentru ca in societate nu se mai fac diferente clare intre a ne placea de cineva, a ne indragosti de cineva sau a iubi pe cineva. Fara a o invinui. La mine cel putin, “past is past” vine din incercare de nu a pierde speranta ca in oameni exista totusi ceva extrem de bun, de a acorda totusi incredere celor ce ne strabat viata, chiar si numai pe termen scurt. Doar pe ziua de azi, pe clipa asta. Nu ma consider incapabila de a simti sentimente reale. Ci de a le simti atunci cand trebuie, treptat, echilibrat, uneori de la departare, mai ales atunci cand increderea pe termen scurt a expirat. Pe termen lung ar insemna sa sper ca “poate acum, poate maine, poate…”.  De ce sa nu traiesc ce este exact acum? De ce sa nu traiesc maine… ce va fi maine? Fara asteptari.