In ultima zi  a anului. La anul care a trecut. La toti anii de pana acum. Care pentru prima data simt ca nu s-au scurs degeaba, dar mult prea incet. Am trait mult si multe, dar nu la cota la care ar fi trebuit. Nu la intensitatea la care sentimentele si actiunile mele se pot ridica.

Pot spune ca sunt fericita. Interior si exterior. Multumita de mine… nu neaparat de realizarile mele de pana acum, ci de cele ce stiu ca vor urma. De drumurile care mi se deschid. Catre ceea ce imi place sa fac. Sau mi-ar placea sa fac. Oamenii pe care viata mi-i scoate in cale imi dau sanse la care nici nu ma asteptam. Pentru ca eu la randul meu sa pot da sanse. Pentru ca usor, usor m-am ridicat din groapa in care cazusem. Am reusit sa ma ajut pe mine si nu numai. Ma voi ajuta in continuare pe mine… si nu numai. Ma simt impacata cu mine. Cu lumea. Gata de a trai tot ce pot trai. Fara a ma intreba: “De ce?”.

Despre amintiri

E ciudat cum unii oameni raman impregnati in lucrurile din jur… intr-o paturica, intr-o statueta. Cum clipe trecute se proiecteaza in prezent prin cele mai insignifiante obiecte. Ca si cum nu ar fi trecut niciodata. Nimeni nu poate lua cu sine trairile frumoase fara sa le si lase in urma, oricat de departe ar fi.

Experienta platoului

Avem tendinta de a ne grabi, de a ne agata cu toate fortele de orice pentru a ajunge acolo, SUS. Rapid. Fara sa ne gandim ca si caderea va fi la fel de rapida. Ne lipseste rabdarea, toleranta. Ajungem sa atingem culmi brusc, neasteptat si apoi le pierdem. 😉 Nu ne dam seama ca odata gasit echilibrul, culmea ramane a noastra. Insa concluzia mea este ca pentru a pierde un ego… trebuie sa ti-l dezvolti mai intai.

Dincolo de nimicul evident

Indiferent de cat de rau ne este cateodata trebuie sa stim ca situatia, oricare ar fi ea, desi pare critica, nu este niciodata prea serioasa. Undeva acolo ne asteapta un sfarsit. Inevitabil. Si drumul catre el trebuie sa fie cat mai plin de trairi, cu riscul de a ne lovi, de a suferi pentru ca mai apoi sa radem, sa ne bucuram. O viata care nu este traita din plin pare echivalenta cu o viata care nu este traita deloc.

De-a lungul intregii vieti trebuie sa continui sa inveti sa traiesti...” (Seneca)

« »