Jucariile copilariei… titirezul si yo-yo. Primitive. Din lemn. Uneori –  yo-yo acoperit cu poleiala. Cu yo-yo incurcam mereu sforile, elasticele. Nici macar unul nu reusea sa supravietuiasca mai mult de cateva ore. Am incercat si titirez dupa titirez. Pe asfaltul din curte. Toate se invarteau mult prea putin. Dar asa cum erau… aproape inutilizabile, ma faceau fericita.

Astazi am gasit pe birou un titirez. L-am invartit si l-am invartit. La un moment dat, vreme de 2 minute nu s-a oprit deloc. Cerculetele colorate pictate pe el se combinau in vertij. Zambeam. Eram fericita. Cu barbia sprijinita pe marginea biroului nu puteam sa  nu il privesc.  Ma pierdusem. Nu in amintiri. Ci in prezent. Se rotea. Era el insusi fericit in libertatea uimitoare pe care o capatase. O bucata de lemn. Era titirezul ideal. La mine in casa. Cumparat intr-un moment de nostalgie. Si inca neincercat. Dupa atatia ani.

Inainte de a obosi si a cadea, a atins perfectiunea. Aproape nu iti dadeai seama ca inca se roteste. Era ca si cum statea drept din inertie. Gravitatia isi pierduse orice valoare. Minunat.

« »