Pentru ca discutam azi despre maturitate, despre maturizare…

Unii oameni o privesc doar ca pe o trecere, o modificare a cochiliei… Superficial, o metoda de a avansa in varsta. A creste fizic si a te indrepta, de cele mai multe ori, de la un Chupa Chups la un Kent 8, de la a deschide abecedarul la a sti sa scrii, de la a sta incomod intr-o banca in scoala la a sta lejer in fata unui birou, de la a fi invatat la a da lectii… datorita anilor care se aduna. Si experientei care se aduna. Maturitate la modul cel mai simplist.

Alti oameni o privesc prin ochiul de sticla al societatii. De data aceasta, a te maturiza nu este, nici mai mult nici mai putin, decat a trai in mod responsabil in raport cu o colectivitate. A construi alaturi de ceilalti. Un serviciu, o familie. A-ti face o profesie, chiar daca nu te satisface neaparat, a avea un salariu fix, a te trezi dimineata devreme, a te culca seara devreme, a manca de 3 ori pe zi, a duce copiii la gradinita si asa mai departe. Pentru ei maturitatea inseamna abilitatea de a lucra chiar si fara a fi supravegheat, abilitatea de a face bani fara a-i cheltui, abilitatea de a face mancare buna, dar fara a o mananca pentru a-ti pastra silueta. Multe abilitati. Am fost crescuta sa gandesc asa. Am in sange. Ideea de maturitate.

Lasand insa ideea la o parte, maturitatea… Vine? Da, si la mine… odata cu trecerea timpului si cu acumularea de experienta. Am inteles ca, avansand in varsta, voi fi din ce in ce mai matura, din ce in ce mai batrana si, clar, mai desteapta… se pare. 😛 Se va concretiza? Da, probabil… in a avea un serviciu si o familie. Imi doresc sa adorm simtindu-ma in siguranta in bratele cuiva. Si totodata nu e nimic sa imi doresc mai mult decat a avea un copil. Dar sa nu le notam ca maturizare. Poate doar un pas spre ea sau ca o parte din proces…

Maturitatea in sine, in esenta, nu este doar o ideee de evolutie fizica si materiala. Este oarecum capacitatea de a-i accepta pe cei in jur si de a intelege ca nu traiesti de unul singur. Si ca responsabilitatea incepe cu propria persoana, cu imaginea din oglinda. Maturitatea nu te impiedica sa iti traiesti sentimentele si nici nu impune reguli. Maturitatea tine de capacitatea de a stabili legaturi, de a face ceea ce iti place cu adevarat, de a fi capabil sa iei hotarari, de a fi capabil sa alegi, de a fi impartial, de a sti ca exista atat bine cat si rau in tot si toate. Maturitatea inseamna a merge umil pe drumul tau si a avea mila. A darui iubire si viata fara a cere nimic in schimb. A accepta situatiile asa cum sunt. A pasi mai departe atunci cand este cazul. Maturitatea ar trebui sa fie definita, in mod absurd, irational, ca a sti cum sa fii copil din cand in cand: sa stii cum sa te bucuri de fiecare lucru si persoana, de zilele insorite, de adierea vantului, de frunzele aurii sau fulgii de zapada, sa stii cum sa razi cu gura pana la urechi chiar si cand nu ai de ce, sa poti sa alergi descult prin iarba, sa ti se inroseasca obrajii de rusine.

A accepta viziunea despre maturitate a celorlalti nu inseamna decat a fi matur in lumea lor. Nu neaparat si in lumea ta.

Singura lupta care ar trebui sa se dea in viata asta ar fi pentru ceea ce vrei sa fii cu adevarat. A-ti invinge tristetile, frustrarile, a te conforma propriilor reguli. A fi multumit si a te multumi.

Maturitatea? Increderea ca poti fi fericit chiar si cand totul pare nefericire. 🙂

« »