Archive for October, 2010


Non Stop

Stradute vechi, inghesuite, pline de istorie. Ascunse. Oare cati oameni indragostiti, tinandu-se bucurosi de mana, s-au plimbat pe aici? Oare in cate vitrine, uitate si uitand de timp, s-au oglindit?

Undeva. In Sibiu. La numarul 13. Parca facut. Parca te indeamna sa bati in geam si sa afli povestea. Daca mai exista cineva sa o spuna…

Am fost putin racita zilele trecute, putin fara chef de a vedea pe nimeni si cu putin chef de a-mi aminti de copilarie… de momentele in care, dupa ce adunam frunze aurii, intram in casa si admiram de la geam picaturile de ploaie. Intre timp bunica imi cocea mere la cuptor. Mirosul, gustul parca nu au disparut inca… Chiar daca acum bunica e departe, iar la geam am o cu totul alta priveliste.

E o toamna tare frumoasa, plina de culori, ploaie marunta si mere coapte… 🙂

Grow up!

Pentru ca discutam azi despre maturitate, despre maturizare…

Unii oameni o privesc doar ca pe o trecere, o modificare a cochiliei… Superficial, o metoda de a avansa in varsta. A creste fizic si a te indrepta, de cele mai multe ori, de la un Chupa Chups la un Kent 8, de la a deschide abecedarul la a sti sa scrii, de la a sta incomod intr-o banca in scoala la a sta lejer in fata unui birou, de la a fi invatat la a da lectii… datorita anilor care se aduna. Si experientei care se aduna. Maturitate la modul cel mai simplist.

Alti oameni o privesc prin ochiul de sticla al societatii. De data aceasta, a te maturiza nu este, nici mai mult nici mai putin, decat a trai in mod responsabil in raport cu o colectivitate. A construi alaturi de ceilalti. Un serviciu, o familie. A-ti face o profesie, chiar daca nu te satisface neaparat, a avea un salariu fix, a te trezi dimineata devreme, a te culca seara devreme, a manca de 3 ori pe zi, a duce copiii la gradinita si asa mai departe. Pentru ei maturitatea inseamna abilitatea de a lucra chiar si fara a fi supravegheat, abilitatea de a face bani fara a-i cheltui, abilitatea de a face mancare buna, dar fara a o mananca pentru a-ti pastra silueta. Multe abilitati. Am fost crescuta sa gandesc asa. Am in sange. Ideea de maturitate.

Lasand insa ideea la o parte, maturitatea… Vine? Da, si la mine… odata cu trecerea timpului si cu acumularea de experienta. Am inteles ca, avansand in varsta, voi fi din ce in ce mai matura, din ce in ce mai batrana si, clar, mai desteapta… se pare. 😛 Se va concretiza? Da, probabil… in a avea un serviciu si o familie. Imi doresc sa adorm simtindu-ma in siguranta in bratele cuiva. Si totodata nu e nimic sa imi doresc mai mult decat a avea un copil. Dar sa nu le notam ca maturizare. Poate doar un pas spre ea sau ca o parte din proces…

Maturitatea in sine, in esenta, nu este doar o ideee de evolutie fizica si materiala. Este oarecum capacitatea de a-i accepta pe cei in jur si de a intelege ca nu traiesti de unul singur. Si ca responsabilitatea incepe cu propria persoana, cu imaginea din oglinda. Maturitatea nu te impiedica sa iti traiesti sentimentele si nici nu impune reguli. Maturitatea tine de capacitatea de a stabili legaturi, de a face ceea ce iti place cu adevarat, de a fi capabil sa iei hotarari, de a fi capabil sa alegi, de a fi impartial, de a sti ca exista atat bine cat si rau in tot si toate. Maturitatea inseamna a merge umil pe drumul tau si a avea mila. A darui iubire si viata fara a cere nimic in schimb. A accepta situatiile asa cum sunt. A pasi mai departe atunci cand este cazul. Maturitatea ar trebui sa fie definita, in mod absurd, irational, ca a sti cum sa fii copil din cand in cand: sa stii cum sa te bucuri de fiecare lucru si persoana, de zilele insorite, de adierea vantului, de frunzele aurii sau fulgii de zapada, sa stii cum sa razi cu gura pana la urechi chiar si cand nu ai de ce, sa poti sa alergi descult prin iarba, sa ti se inroseasca obrajii de rusine.

A accepta viziunea despre maturitate a celorlalti nu inseamna decat a fi matur in lumea lor. Nu neaparat si in lumea ta.

Singura lupta care ar trebui sa se dea in viata asta ar fi pentru ceea ce vrei sa fii cu adevarat. A-ti invinge tristetile, frustrarile, a te conforma propriilor reguli. A fi multumit si a te multumi.

Maturitatea? Increderea ca poti fi fericit chiar si cand totul pare nefericire. 🙂

Un tanar statea in mijlocul orasului laudandu-se cu cea mai frumoasa inima din intreaga vale. O multime de oameni se adunase in jurul lui pentru a-i admira inima. Intr-adevar, era perfecta. Nu avea urme sau defecte.

La un moment dat, in fata multimii, iese un batran si ii zice curajos tanarului: “Inima ta nu este nici pe aproape la fel de frumoasa ca a mea….”

Cu totii si-au indreptat privirile catre inima batranului. Batea puternic, insa era plina de cicatrici. Avea locuri de unde bucati fusesera scoase si altele puse in loc… bucati care nu se potriveau perfect si faceau ca, din loc in loc, marginile inimii sa apara zimtate. Tanarul a inceput sa rada.

“Cred ca glumesti”, a spus el. “Compara-ti inima cu a mea si vei vedea ca a mea este PERFECTA, pe cand a ta e plina de cicatrici si lacrimi.”

“Da,” a raspuns batranul, “A ta arata impecabil. Dar nu as face niciodata schimb. Vezi tu… fiecare cicatrice reprezinta o persoana careia i-am daruit iubire. Am rupt o bucata din inima si am daruit-o. Cateodata, mi-a fost inapoiata. Cei care au primit-o si-au rupt, la randul lor, o bucata din propria inima si mi-au dat-o la schimb. Acele bucati se potrivesc in locurile libere din inima mea, dar pentru ca nu sunt exacte, uneori apar colturi, margini aspre…”

“Alteori, bucatile pe care le-am rupt nu au fost inlocuite… Astfel au aparut golurile pe care le vezi. A iubi inseamna a risca. Desi aceste goluri sunt dureroase, stau deschise, amintindu-mi de sentimentele frumoase pe care le simt pentru acesti oameni… si sper ca intr-o zi sa umple acel spatiu cu o bucatica din inima lor. Acum vezi ce este adevarata frumusete? “,

Tanarul statea tacut, ascultandu-l, in timp ce lacrimile ii curgeau pe obraz. Emotionat, s-a indreptat catre batran, si-a atins inima perfecta, tanara si frumoasa, a rupt o bucata si a oferit-o acestuia. Batranul a acceptat-o, i-a gasit un loc si, din inima sa plina de cicatrici, a rupt o particica pe care a asezat-o in rana din inima tanarului.

S-a potrivit. Dar nu perfect. Au ramas niste margini zimtate.

Tanarul s-a uitat la inima sa care nu mai era perfecta, insa era mai frumoasa ca niciodata pentru ca iubirea acelui om ii patrunsese in suflet.

________________________________________________

Povestire preluata de pe blogul lui Pablo Coelho si tradusa.

Ce scop avem pe lumea asta mai mult decat a zambi si a primi un zambet? Ce scop avem mai mult decat a rade in hohote si a ne simti bine? Ce scop avem daca nu a fi mereu copii? Ce scop avem daca nu a visa cu ochii deschisi? Ce scop avem daca nu a cauta nebuneste sa iubim si sa fim iubiti? Ce scop avem daca nu a trai fiecare clipa cu intensitate? Ce scop avem daca nu a invata sa iertam?

Pentru ca, la un moment dat, probabil prea tarziu, ne vom da seama ca, in fuga nesatula dupa placeri trecatoare, dupa bani, dupa putere, agatandu-ne cu unghiile de ideea de supravietuire, marcati de suparari, tristeti, dezamagiri, am ranit, am suparat, am plans, am uitat sa traim. Am uitat sa ne fie dor… pentru ca dorul ne trezeste simturile.

Ce scop avem pe lumea asta daca nu a fi minunati?