De’ale naibii ce sunt? 😛

E o intrebare care am gasit-o intamplator. Si simteam ca are nevoie de un raspuns. Si din partea unei femei. Partial detasata de propria-i realitate. Deci reusesc sa trec peste momentul in care ma uit in oglinda. 😛

Motivele pot fi multiple: pentru ca unele femei au incredere in ele, pentru ca isi vad propria imagine oglindita, le place si capata si mai multa incredere in ele, altora pentru ca li se tot repeta si capata, de asemenea, si mai multa incredere in ele. Pentru ca unele au curaj. Pentru ca poate, in mod tragic, sa debordeze si sa devina tupeu. Pentru ca notiunea de frumos variaza de la o persoana la alta. Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie. “Chiar si atunci cand imi place propria persoana.”

Uneori, ca oameni ce sunt, femeile se mai lauda si ele (cateodata afundandu-se, fara modestie, in penal, ce-i drept). Fie din prea multa incredere in sine, fie pentru ca, in mod uman, sunt bantuite de propriile frustrari. Vor sa depaseasca anumite complexe. Daca asta le face sa se simta bine… de ce nu ar face-o? De ce nu s-ar simti bine? Pana la urma, a fi frumoasa este mai mult a te simti bine in pielea ta. Sau a incerca sa te simti bine. Cel putin in ochii celorlalti. Si pana la urma ce te impiedica sa visezi? Realitatea? Dar oare exista o realitate comuna pentru toata lumea? Si avem numai o viata. In care trebuie sa ne simtim bine. In care trebuie sa ne iubim pe noi pentru a depasi toate celelalte probleme. De cand e iubirea de sine e un pacat?

Am asistat la cazuri in care apare cate un un specimen evident superior care arata cu degetul si zice: “haha, ce urata-i aia!! sa mor io!”. Ei si ce? Te pomenesti ca tu esti mai shmecher… As pune pariu ca nu. Mie mi se pare ca suferi, ca nu ai ocupatie care sa te satisfaca. Ca te complexeaza starea de bine a altuia. Si chiar si starea lui / ei de rau. Cauti oameni mai urati ca tine?!?!

Si din nou ma intreb… Ce e asa de greu sa traim si sa ii lasam si pe altii sa traiasca?

Revenind la propria-mi realitate. Cum ma consider eu pe mine? Nicicum. Nu stiu pentru restul lumii cat de frumoasa sunt. Pentru unii sunt, pentru altii nu. Nu am retinut decat un singur compliment, primit cand eram foarte, foarte fericita. Si radeam mult. Mi s-a zis: “Te-ai nascut sa fii frumoasa, fericita…”. Pentru ca frumusetea era insasi fericirea in acele clipe. Nu era o stare fizica, era o stare sufleteasca. Si da, dimineata, cand ma trezesc, ma uit in oglinda, zambesc si sunt multumita de ceea ce vad. Si sper ca voi fi si maine.

Toti ne-am nascut… cel putin sa incercam sa fim frumosi, fericiti.

« »