La limita dintre soarele cald de toamna si ploile triste…

Pentru prima data in viata am adunat nuci. 😀 Am dat cu un bat in ele. Ca un copil tampit. Ma uitam in sus, cu soarele in ochi, incercand sa le gasesc cu privirea printre crengi. Si in acelasi timp… cu picioarele in urzici. Mai, mai sa cad in fund. Fara sa imi pese. 😛 Pentru o zi m-am simtit copil din nou. Poate un copil care nu am fost niciodata. Am scuturat batranul nuc, am cules struguri si am mirosit floricele.

La niste prieteni la tara. Impreuna cu parintii mei. Cum nu am fost de mult timp impreuna.

« »