Ar putea fi oricine de oriunde. Ar putea fi oricine se dovedeste capabil sa imi completeze momentele de singuratate. Oricine capabil sa se bucure de clipele marunte si lucrurile simple; de un zambet, de o imbratisare, de o mangaiere, fara a-mi cere entuziasm. Ca atunci cand iubesti nebuneste, dar doar dintr-o groaznica nepasare, nu ar conta… Nu ar conta statura, conditia sociala, inteligenta. Doar sufletul. In rest, am destule si as da totul. El sa aduca linistea.

Am crezut mereu in ceea ce imi gandea inima. Acum cred in trairi. De un minut, de o secunda. De o milisecunda. Daca e o boala, nu am clar sperante de vindecare. Pentru ca acum imi pasa… un pic mai mult de mine si, sa fiu a naibii, mai putin de ceilalti. Si de sentimentele lor. Si de dorintele lor. Sau de ceea ce ar avea ei nevoie. Nu mai lucrez cu manusi, decat in avantajul meu. Vad in fiecare ceea ce sunt pentru mine si nu ceea ce ar trebui sa fiu eu pentru ei… Sunt atat de egoista ca nu as mai lasa fluturi sa bata din aripi la mine in stomac. Pentru ca m-am convins. Bat clar a dezamagire. Poate candva…

Daca l-as vrea, as fi falsa. In amintirea celei ce stia sa iubeasca – atunci cand a iubit pana nu a mai contat, cand a iubit si nu a contat deloc sau cand a iubit si nu a fost crezuta. Ar fi ca un joc, de data asta al meu, in care as ajunge sa ma complac in cele din urma. Mi-as testa capacitatea mea de a-mi insela simturile. Si inima. Si m-as conforma probabil. Cu iluzia ca mai sunt umana. Ca pot fi o femeie care aduce bucurie pana la limita nebuniei celui la care tine. Si, mai mult ca sigur, as esua in banalitate. Ar fi ca si cum m-as inchina la o suta de zei si, cum nu am decat un Dumnezeu, m-as obosi degeaba. Nu ma simt capabila sa mai simt vreodata ACEA iubire dintre cele pe care le-am simtit pana acum. Poate una noua, dar lipsita de intensitate. Ca o lumina pe jumatate stinsa.

Insa nu il vreau. Pentru ca ar insemna inevitabil sa accept un sentiment de iubire la un alt nivel, in realitatea adultilor… O iubire matura, dependenta, o iubire in care doi oameni care au uitat de ei ar merge la un servici,  ar lua o masa la un restaurant, ar dormi impreuna si din cand in cand ar face “dragoste”. Un copil, poate doi. Doua vile si cinci masini. O moarte lenta. Gandindu-ma mai bine… chiar nu il vreau deloc.

Mai astept. Mult. Astaseara caut: nebunie, dezordine, haos!!! 😉

« »