Nu am crezut ca exista pe lumea asta o casuta atat de frumoasa, casuta ideala. O cabana micuta, ascunsa de ochii indiscreti, adanc in inima padurii. Acolo unde ajungi doar trecand poduri de lemn, sarind garduri uitate de vreme, strabatand campuri verzi, intinse, intrerupte de vai adanci. Ca in povestile copilariei… O cabana simpla din lemn; in fata ei, un lac pe marginea caruia sta un scaun de plastic abandonat la umbra unui copac, parca lasat pentru momentele de visare. Si un leagan prins de ramurile a doi copaci puternici asteptand o Ileana Cosanzeana si un Fat Frumos. In spate… o rapa.

Locul ideal pentru a-ti face prieteni, pentru a glumi in jurul unui foc, pentru a te da in leagan… Pentru a te gandi. Si a te juca. In ciuda faptului ca nu mai esti copilul de altadata. 😛

Fana, Robert, Maria, si eu… si tot ce a mai ramas in urma serii precedente. Bucurie, liniste, doua pulovere groase, cenusa. Ignoram gunoaiele. Aberam, glumim, radem, povestim, privim cerul, la o tigara, la o bere, la un carnat rece uitat pe fundul castronului – caci, de… nu suntem atat de eco pe cat e necesar in lumea de azi. Inventam Chuck Norris-ul Romaniei, facem plaja imbracati si poze mai mult sau mai putin indiscrete unei lacuste pe jumatate moarta, ne legam de picioare cu sireturile si ne tinem fericiti in brate. Ca niste copii prostuti, fara ganduri de a se intoarce la societate. Nu am pleca nici in ruptul capului. Este unul din momentele in care nu ai da drumul. Unul din momentele de fericire absoluta care iti ramane in suflet o eternitate. Cu cei mai dragi prieteni. 😉

Restul pozelor aici: “Photo shooting” la cabana

« »