Archive for September, 2010


Si am coborat. Trepte. Mai incet. Mai in graba… Am tradus. Un text. Fise tehnice. Produse chimice. O noua specie. Arhitectus-chimistus-traductoris cu… Un ochi pe doua parale. Sar. O baie calda. Spuma. Saruri. Liniste. Doar eu. Indeajuns. Un ceai de menta. O felie de paine. Unt. Miere. Dulce. Cum trebuie. Un film. Un zambet larg. Amintiri… Nimic bun, nimic rau. Indiferenta. Multumire. Schimbare. Un fel de fericire. Momentul! Somn… visare. 🙂

De’ale naibii ce sunt? 😛

E o intrebare care am gasit-o intamplator. Si simteam ca are nevoie de un raspuns. Si din partea unei femei. Partial detasata de propria-i realitate. Deci reusesc sa trec peste momentul in care ma uit in oglinda. 😛

Motivele pot fi multiple: pentru ca unele femei au incredere in ele, pentru ca isi vad propria imagine oglindita, le place si capata si mai multa incredere in ele, altora pentru ca li se tot repeta si capata, de asemenea, si mai multa incredere in ele. Pentru ca unele au curaj. Pentru ca poate, in mod tragic, sa debordeze si sa devina tupeu. Pentru ca notiunea de frumos variaza de la o persoana la alta. Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie. “Chiar si atunci cand imi place propria persoana.”

Uneori, ca oameni ce sunt, femeile se mai lauda si ele (cateodata afundandu-se, fara modestie, in penal, ce-i drept). Fie din prea multa incredere in sine, fie pentru ca, in mod uman, sunt bantuite de propriile frustrari. Vor sa depaseasca anumite complexe. Daca asta le face sa se simta bine… de ce nu ar face-o? De ce nu s-ar simti bine? Pana la urma, a fi frumoasa este mai mult a te simti bine in pielea ta. Sau a incerca sa te simti bine. Cel putin in ochii celorlalti. Si pana la urma ce te impiedica sa visezi? Realitatea? Dar oare exista o realitate comuna pentru toata lumea? Si avem numai o viata. In care trebuie sa ne simtim bine. In care trebuie sa ne iubim pe noi pentru a depasi toate celelalte probleme. De cand e iubirea de sine e un pacat?

Am asistat la cazuri in care apare cate un un specimen evident superior care arata cu degetul si zice: “haha, ce urata-i aia!! sa mor io!”. Ei si ce? Te pomenesti ca tu esti mai shmecher… As pune pariu ca nu. Mie mi se pare ca suferi, ca nu ai ocupatie care sa te satisfaca. Ca te complexeaza starea de bine a altuia. Si chiar si starea lui / ei de rau. Cauti oameni mai urati ca tine?!?!

Si din nou ma intreb… Ce e asa de greu sa traim si sa ii lasam si pe altii sa traiasca?

Revenind la propria-mi realitate. Cum ma consider eu pe mine? Nicicum. Nu stiu pentru restul lumii cat de frumoasa sunt. Pentru unii sunt, pentru altii nu. Nu am retinut decat un singur compliment, primit cand eram foarte, foarte fericita. Si radeam mult. Mi s-a zis: “Te-ai nascut sa fii frumoasa, fericita…”. Pentru ca frumusetea era insasi fericirea in acele clipe. Nu era o stare fizica, era o stare sufleteasca. Si da, dimineata, cand ma trezesc, ma uit in oglinda, zambesc si sunt multumita de ceea ce vad. Si sper ca voi fi si maine.

Toti ne-am nascut… cel putin sa incercam sa fim frumosi, fericiti.

De nasul lui Florin. 😀

Sorina, ca de obicei, sta intre noi. Si isi ia baloane in cap. Incercand sa ne desparta. Ma intreb cand se vor casatori… In felul asta, pot sa imi dau seama si cand voi deveni copilul lor legitim. Ce conteaza ca au numai cativa ani in plus fata de mine?!?!? Asa pot sa ma joc TOT TIMPUL! Asa pot sa fiu copil pentru totdeauna…

Sa ma bat cu baloane, sa ma joc cu cutzu, sa ma pictez pe fata, sa mananc tort si prajituri toaaaaata ziua!

Asta am facut aseara… Am ras din tot sufletul in timp ce ma invarteam intre baloane si alergam dupa “tipi” sa ii gadil. Toti de la sapte ani in jos. Fiecare zambet care l-am primit de la copii a fost o minune. Fiecare zambet m-a facut fericita. Am ras cand a intrat clovnul si m-am bucurat la fel de mult ca ei atunci cand mi-a desenat o floricica pe obraz. Mi-e dor sa mai fiu mica. Dar in acelasi timp ma bucur ca am crescut si ca am prieteni veseli si minunati.

P.S. Am fost la petrecere. La un chef de bebelusa… De numai un anisor. La multi ani, Tania!!! Sa fii la fel de fericita in fiecare zi pe cat m-ai facut tu pe mine seara trecuta. 🙂

Astazi este prima data. Prima data cand scriu o nota pe facebook intru totul de la mine. Fara copy paste. Pentru ca uneori sunt lucruri si oameni care merita.

Motivul? Seara trecuta am participat la o discutie deosebit de interesanta. Printre putinele valoroase din ultima vreme. O discutie la care am contribuit cate putin alaturi de Fana, Adina si l-am cunoscut si pe Alex. Am fost uimita de capacitatea  lui de a da un sens simplu si direct lucrurilor din jur. De a pune punctul pe i fara a folosi cuvinte pretentioase si citate din carti. Un om deosebit de inteligent si natural. Fara problema de a recunoaste, accepta si nu neaparat reprosa, ci mai curand corecta. Fara temeri vizibile. Fara complexe vizibile. Nu spun ca nu le are. 😉

Nu vreau sa il pup in cur si nici macar sa il “ling la subrat” cum ar zice el. Doar ca ii admir felul de a privi viata si lumea.  Incerc sa arat ca in nebunia asta de pe facebook exista si oameni capabili de a gandi, de a-ti provoca gandirea, de a-ti dovedi ca de la fiecare poti invata, de a corela lucruri in esenta evidente, ascunse doar orbilor… insa intr-un mod clar si la obiect. Fiecare a putut aduce ceva. Am ascultat si am discutat. Cu totii. Fara prea multa filosofie. Am desfacut logic lumea in bucatele pentru a reconstitui legaturi universal ignorate.

Ma gandeam de ce am inceput sa citesc cate ceva de Cioran… Ca sa aflu o parere despre viata. Nu sa ma ghidez dupa ea. Pentru ca am propria gandire. Si asta, in aceeasi masura in care nu tin cont de multe alte lucruri abstracte cand pasesc prin lume.  Imi citesc horoscopul. Ca sa ma amuz, ca sa ma uimesc. Ma uit la astrograma ca sa imi dau seama o directie, nu sa ma abandonez ei. Nu astrograma o sa imi spuna ce mananc maine sau ce oameni cunosc si accept printre prietenii mei. Pentru ca oamenii care ii cunosc sunt din multe si variate medii.

Propun sa fim mai putin abstracti si mai mult organici. Sa citim mai putin si sa gandim mai mult. Sa simtim mai mult. Ca slava Domnului de aia avem creier. Ca sa putem gandi. Nu din carti. Ci din ce traim. In urma experientelor. Si sa invatam sa apreciem oamenii din jur dupa adevaratele valori. Nu cele impuse de propriile complexe si frustrari.

Pentru cei ce inca se mai bazeaza si se mint constant cu cuvintele “totul va fi bine”. Am o noutate. E rasuflata. Un copil de cativa anisori are o idee mult mai buna despre lumea in care ne invartim…  “dar, mami, trebuie doar sa iti placa.”

Multumesc, Alex 🙂

Astazi este prima data. Prima data cand scriu o nota pe facebook intru totul de la mine. Fara copy paste. Pentru ca uneori sunt lucruri si oameni care merita.

Motivul? Seara trecuta am participat la o discutie deosebit de interesanta. Printre putinele valoroase din ultima vreme. O discutie la care am contribuit cate putin alaturi de Stefana, Adina si l-am cunoscut si pe Alex Goaga. Am fost uimita de capacitatea  lui de a da un sens simplu si direct lucrurilor din jur. De a pune punctul pe i fara a folosi cuvinte pretentioase si citate din carti. Un om deosebit de inteligent si natural. Fara problema de a recunoaste, accepta si nu neaparat reprosa, ci mai curand corecta. Fara temeri vizibile. Fara complexe vizibile. Nu spun ca nu le are. 😉

Nu vreau sa il pup in cur si nici macar sa il “ling la subrat” cum ar zice el. Doar ca ii admir felul de a privi viata si lumea.  Incerc sa arat ca in nebunia asta de pe facebook exista si oameni capabili de a gandi, de a-ti provoca gandirea, de a-ti dovedi ca de la fiecare poti invata, de a corela lucruri in esenta evidente, ascunse doar orbilor… insa intr-un mod clar si la obiect. Fiecare a putut aduce ceva. Am ascultat si am discutat. Cu totii. Fara prea multa filosofie. Am desfacut logic lumea in bucatele pentru a reconstitui legaturi universal ignorate.

Ma gandeam de ce am inceput sa citesc cate ceva de Cioran… Ca sa aflu o parere despre viata. Nu sa ma ghidez dupa ea. Pentru ca am propria gandire. Si asta, in aceeasi masura in care nu tin cont de multe alte lucruri abstracte cand pasesc prin lume.  Imi citesc horoscopul. Ca sa ma amuz, ca sa ma uimesc. Ma uit la astrograma ca sa imi dau seama o directie, nu sa ma abandonez ei. Nu astrograma o sa imi spuna ce mananc maine sau ce oameni cunosc si accept printre prietenii mei. Pentru ca oamenii care ii cunosc sunt din multe si variate medii.

Propun sa fim mai putin abstracti si mai mult organici. Sa citim mai putin si sa gandim mai mult. Sa simtim mai mult. Ca slava Domnului de aia avem creier. Ca sa putem gandi. Nu din carti. Ci din ce traim. In urma experientelor. Si sa invatam sa apreciem oamenii din jur dupa adevaratele valori. Nu cele impuse de propriile complexe si frustrari.

Pentru cei ce inca se mai bazeaza si se mint constant cu cuvintele “totul va fi bine”. Am o noutate. E rasuflata. Un copil de cativa anisori are o idee mult mai buna despre lumea in care ne invartim…  “dar, mami, trebuie doar sa iti placa.”

Multumesc Alex 🙂

Da, da… asa am auzit. Eh, cum? Dracii nu mor?!? Mah, tu ma pacalesti…

Ma intrebam cum ar fi daca fiecare gluma, mai buna sau mai proasta as lua-o in serios. Ma intrebam de ce atunci cand chiar iau ceva in serios, oamenii cred ca glumesc… E asa de greu sa punem limite invizibile intre seriozitate si gluma. Si sa le si detectam?

La fel, ma intrebam cum pot cei care traiesc serios sa suporte: banalitate, vocabular cenzurat, izolarea. Cum pot trai oamenii care se simt atacati la fiecare cuvant, care nu au haz, care nu stiu sa se bucure de fiecare rahatel. Chiar si de o gluma proasta.

Ma intrebam cum ar fi sa iau viata prea in serios… :))

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

De ce atata liniste? A mai murit un drac. Plang dupa el…