Într-o dimineaţă, m-am trezit singur în OM…

Aveam însă un presentiment ciudat de straniu şi străin, de nedefinit aş putea să-l gândesc, care stătea să năvălească peste mine, fără a mă nivela ori denivela pe mine, eu, singurul aflat în OM…


Nu aveam nici măcar o insinuare a sentimentului normalităţii, iar oroarea de care sufeream eu, de unul singur era poate drama fericirii lui Iov… Solitudine … strigăt sfâşiat de întunerecul din penumbra omului cu adevărat Nou al zilelor dorite care răsturnat pe-o pleoapă a Zeului agoniza, dogorind augurul, văpaia dimineţii…


Adâncul prăpastiei şi Abisul zavistiei; Răsunetul Omului şi Gâlceava Lumii; Zumzetul Femeii şi frisonul cântului din roasticul dichis în dimineţile alunecoasei ceţi pecetea de pe chipuri sfârtecate–n dorinţe pătimaşe încrustate pe suflete dospite miresmelor olive.
” (Zile şi Nopţi
în căutarea Omului Emil Cioran)

In dimineata asta m-an trezit singura, in om. Singura ca pana saptamana trecuta. Singura ca in tot ultimul an.

Insa cu un presentiment ciudat de straniu si strain. Dintr-un mare vid de lucruri marunte, nu mai eram decat eu, singura aflata în OM…

Nu era greu sa ma gasesc asa. Am baut cu un singur pahar mai mult decat un ultim pahar si a fost indeajuns. Nu mult, insa fara limita… Dincolo de sentimentul normalitatii. Prima si ultima data… Am baut in speranta ca voi uita, am baut in speranta ca voi fi diferita, am baut in speranta ca in mainile mele va sta puterea de a schimba totul. Trist insa! Dezamagita, am constatat ca apa in exces nu ajuta la mai mult decat degradarea constienta si voita a intelectului. Am baut. Nu indeajuns sa imi aud strigatele disperate ale constiintei, sa imi simt unghiile imaginatie cum zgarie apasat pe peretii camerei desenand monstri.

Si totusi, “nu aveam nici măcar o insinuare a sentimentului normalităţii”. Neantul gandirii si Incoerenta menirii, Strigatul disperat al Mumii Padurii si Vuietul austrului – toate inainte ca soarele sa decada inca o data ridicandu-se pe cer. 😉

Sursa poza

« »