Ies pe terasa. E putin racoare, insa privelistea merita orice sacrificiu. Marea de copaci inconjoara casa precum un cornet de inghetata. Deasupra… stele. Multe, mici, mari, mai mult sau mai putin ingramadite in imensitatea cerului. Ma simt cumva parca intr-un roman scris de Teodoreanu. Ma asez pe patura. Sub ea, se misca doua placi de gresie. Le ignor si continui sa imi caut o pozitie cat mai lejera uitand de frig, uitand de ora, lasandu-ma cuprinsa de liniste.

Maria sta intinsa langa mine. Soarbe incet din paharul de vin rosu si din cand in cand mai pufaie din tigara. Parul ei lung si ondulat imi ajunge la umar. Mai, mai ca o invidiez. Imi intorc privirea catre stele. Caut printre ele OZN-uri, cum faceam in copilarie cu mami. Nimic nu misca. Poate sunt si ele in vacanta…

A mai cazut o stea. A sasea… Care ar putea fi a sasea dorinta?” se uita spre mine ganditoare. “Stiu, stiu… sa ma uit candva cu un baiat la stele. Ne-am tine de mana… Si poate l-as si tzuca. Si poate si mai multe.” Incepe sa rada zgomotos. Imi completeaza starea de bine, de voie buna.

Ii ascult rasetul si parca, pentru o clipa, ma teleportez in trecut. Fix acum un an. Stateam ghemuita, cu picioarele sub mine, pe scaunul masinii si il tineam de mana. Ne uitam la stele, intr-o parcare aproape goala. Nu conta ca parbrizul era un pic murdar sau ca stalpul de lumina se intersecta cu nesimtire cu stelele noastre…

Happy incepe sa latre. Ma intorc la Maria si la patura asezata pe cele doua placi de gresie care se misca. Si la stele. Ce noapte magica.

« »